Științele socio-umaniste, cele care ar trebui să educe oameni care gândesc societatea, care trebuie să repereze cauzele problemelor din societate și să găsească soluții pentru ca noi să putem funcționa ca o societate sănătoasă și armonioasă, cei care trebuie să traseze direcții de dezvoltare și să implementeze reformele, la noi sunt predate mai mult ca poezii care să educe barzi. Sau ca cele 10 porunci, de parcă gata, lucrurile au fost stabilite, au fost deja gândite (gândirea s-a terminat acum 30 de ani). În mod autoritar, suntem învățați ce să gândim și nu cum să gândim. /

Asta ne spun, per ansamblu, profesori (actuali sau care s-au reprofila între timp sau care iau o pauză) cu experiență în diferite sisteme academice (francez, britanic, românesc, spaniol, suedez etc.). Asta ne spun profesorii care au încercat să facă altceva. O reflecție asupra sistemului de studii, dar și asupra realităților din universitățile noastre, la facultățile de științe sociale. Fiecare facultate pare să aibă și probleme specifice ei (vezi răspunsul Tatianei Buianina despre psihologie sau al Lilianei Vițu despre jurnalism – laboratoare, lucru practic), dar mai ales probleme generale (poezia, media vârstei profesorilor, lipsa cercetării ca practică universitară). Să înțelegem ce nu ne place și ce nu funcționează. /

Între simptome, cauze și consecințe, Petru Negură, Andrei Strah, Tatiana Buianina, Alexandru Zgardan, Angela Stafii, Liliana Vițu și Virgil Pâslariuc, toți sub media de vârstă din învățământul superior, toți peste media nivelului de toleranță în gândire, fac o disecție a ce se întâmplă la sociologie, la științe politice, la psihologie, în drept, în filosofie, la facultatea de jurnalism și la istorie în USM, ASEM, Universitatea Pedagogică și ULIM. Asta zic profesorii. Ce cred studenții? De ce întârzie schimbarea? Împotriva cui luptăm? Cine schimbă regulile? Putem forma acea masă critică de studenți și profesori care să însănătoșească universitățile noastre și când o facem?

Fotografie de Ramin Mazur 

Petru Negură, analist social, profesor de sociologie la Universitatea Pedagogică Ion Creangă, cercetător, și-a susținut doctoratul la Universitatea Sorbona, Paris:

1. Problema cea mai mare ce ține de ce se predă e că la facultatea de sociologie de la noi se predau teorii învechite (de exemplu teoriile funcţionaliste  - T. Parsons şi epigonii), care în SUA, unde aceste teorii au apărut, nu se mai “poartă” de vreo 5 decenii. Aceste teorii, populare în Vest în anii 1950-1960, legitimează de fapt o guvernare conservatoare sau ultraliberală. Mi-aş fi dorit mai multă sociologie reflexivă, critică, constructivistă (ex. P. Bourdieu), micro-sociologie (de ex. Interacţionismul simbolic – E. Goffman sau H. Becker)). În plus, în facultatea noastră, sociologia este percepută şi prezentată ca fiind exclusiv cantitativă (cifre, grafice). Cred că este foarte important să se predea studenţilor şi o sociologie mai aproape de vorba, portul şi viaţa de zi cu zi a oamenilor de rînd, la firul ierbii, cum ar veni.

2. 3 Probleme -  cum se predă față de cum ar trebui să se predea?

La noi se predă în general într-o manieră autoritară: proful vine şi îşi ţine „lecţia” (ceva în maniera “Lecţiei” lui E. Ionesco). Felul în care predai este de fapt esenţial pentru formarea unei societăţi democratice (sau post-totalitare…). O pedagogie mai inventivă, mai interactivă, mai atentă la percepţiile şi cunoaşterea studenţilor ar forma, alături şi împreună cu conţinutul cursului, cetăţeni liberi şi descuiaţi la minte într-o ţară liberă.

3. 3 lucruri bune care se fac la facultatea de Sociologie sunt …

Poate că punctul tare (dar şi cel slab) este viziunea utilitară/ instrumentală a sociologiei, văzută ca un intrument de politică (dacă nu chiar inginerie) socială, de unde apropierea ei, aici, de asistenţă socială şi administraţie. În Occident, sociologia e mai degrabă vecină cu antropologia, istoria, ştiinţele limbajului. Partea bună a acestei viziuni instrumentale este că îşi doreşte să ajute oamenii să trăiască mai bine. Partea proastă este că în fapt sociologia tinde să se instituie ca un agent de putere şi de control (asupra populaţiilor), nu ca o disciplină de cunoaştere şi înţelegere a societăţii.

4. Problema studenților e că … în general, reproduc discursul şi gîndirea celor vîrstnici. Dar există şi excepţii, desigur. Şi aceste excepţii contează enorm, pentru că ele vor asigura „masa critică”, vor fi un factor de schimbare (democratică) în societatea noastră.

Andrei Strah, a predat la facultatea de Relații Internaționale și Științe Politice și Administrative, USM, expert la Asociația Investitorilor Străini din RM:

1. Problema cea mai mare ce ține de ce se predă

Din punctul meu de vedere, este lipsa unui orizont conturat pentru profesori, mai ales pentru cei tineri. In era tehnologiilor informationale avansate nu mai pot fi folosite argumente de genul: nu am gasit cartea asta la biblioteca sau era rand in sala de calculatoare. Tinarul specialist este demoralizat in privinta viitorului sau de profesor – este “insultat” cu un salariu de nimic (asa glumeam cu colegii la facultate), este “rugat” sa favorizeze unii studenti, este nevoit sa lucreze in tandem cu profesori cu experienta, dar care nu sunt flexibili, i se impun standarde de predare care sunt uneori inaplicabile in IIS din Moldova, vede in colegii sai de serviciu niste oameni care vin sa agoniseasca ceva bani, nu sa se dezvolte din punct de vedere stiintific, etc.

In concluzie, cea mai mare problema ce tine de ce se preda este lipsa automotivarii profesorilor.

2. 3 probleme – cum se predă față de cum ar trebui

A. Se preda cu ajutorul conspectului in proportii uluitor de mari. Ar trebui sa se solicite toate simturile studentului, nu numai cel tactil (mana si pix);

B. Se preda in baza unor standarde bune, care functioneaza in UE, dar care nu functioneaza la noi, deoarece sunt tratate drept formalitate. Ar fi trebuit de “pilotat” implementarea standardelor de la Bologna. Multi pot spune ca s-au testat inainte de implementarea in masa, dar acest lucru s-a realizat tot la un nivel formal.

C. Se preda fara flexibilitate. Profesorul poate schimba foarte rar si foarte greu programul de studii si nu prea poate introduce item-uri noi. Probabil ca acest lucru se trage din URSS. Ar trebui sa se predea flexibil, adaptabil pentru un grup de studenti sau altul. Profesorul trebuie sa puna foarte des accente pe care programul nu le prevede.

3. 3 lucruri bune care se fac la facultatea respectivă (FRISPA)

Nu mai predau din 2006, dar voi incerca sa raspund reiesind din situatia de atunci, care cred ca nu s-a schimbat esential:)

A. Profesorii mai “isteti”, care sunt implicati in activitati civice, i.e. proiecte, isi implica cei mai buni studenti in asemenea activitati;

B. Conducerea facultatii nu facea un obicei din blocarea activitatilor organizate la facultate din exterior sau din interior (initiative studentesti);

C. Incet, dar sigur, se inlocuieste sangele “experimentat” cu cel “proaspat”. Totusi, nu exista o strategie clara in acest sens.

4. Problema studenților

Cea mai mare problema, din punctul meu de vedere, o constituie familiile destramate (studentii cu parinti plecati peste hotare). Remitentele sunt benefice pana la achitarea contractului de studii si plata chiriei in oras. In continuare, ele devin malefice: banii sunt cheltuiti in alte scopuri decat cele de studii si acumulare de competente profesionale si general-umane.

Tatiana Buianina, psiholog, a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și are experiență de cercetare academică în Suedia și predare la facultatea de Psihologie, USM, acum Project Manager în cadrul organizației La Strada:

1. Problema cea mai mare ce ține de ce se predă e că în USM nu se fac investiții în cercetare și nici în dezvoltarea resurselor umane de aici:

2. 3 Probleme -  cum se predă față de cum ar trebui să se predea?

1. La Facultatea de Psihologie și Stiințe ale Educației majoritatea profesorilor sunt buni teoreticieni fără experiență practică – fapt care duce la teoretizarea științei fără a oferi aspectele aplicative ale teoriilor.

2. Lipsesc laboratoarele, care ar dezvolta potențialul de cercetător al studenților și l-ar valorifica pe cel al profesorilor. De aici, profesorii citează/ plagiază mai degrabă decât produc și disiminează informații.

3. Lipsa unei unități de cercetare duce la absența unor cercetări calitative, respectiv toată literatura bună este în limbi străine- studenții sunt cam leneși la capitolul citit, preferă conspecte și atunci este o adevarată luptă cu cei care se așteaptă să li se dicteze (chiar am avut o discuție în contradicție cu o studentă supărată pe faptul că nu vreau să dictez la prelegeri).

3. Lucruri “bune”:

1. Copiatul la examen nu se soldează cu exmatriculatul

2. Profesorii sunt indulgenți cu studenții – trebuie să te chinui dacă vrei să te exmatriculeze

3. Majoritatea profesorilor sunt niște romantici ideologici cărora chiar le place sa predea, inițiativele studențești vor fi susținute.

Alexandru Zgardan, profesor de Dreptul Afacerilor, ASEM, profesor de International Business Law la Grenoble School of Economics:

1. Problema cea mai mare ce ține de ce se predă este diferența mare dintre ceea ce se predă și ceea ce se întâmplă în viața reală, adică teoria și practica de la an la an se îndepărtează una de alta. Mai ales acest fapt se referea la drept; le-am spus de mai multe ori studenților și colegilor că trebuie să redenumim departamentul din “drept” în “ficțiune” din cauza încălcărilor permanente zilnice care ne înconjoară în fiecare zi în toate domeniile.

2. 3 Probleme -  cum se predă față de cum ar trebui să se predea?

1. Se utilizează metode folosite în anii 50 în URSS. Dacă luăm în considerație că munca în oficii implică probabil cel puțin 75% din timp lucrul în fața computerului și în universități cursurile au loc în format vechi când un om dictează și studenții scriu ceva care de obicei e inutil și care poate fi găsit ușor în largul Internet-ului. La fel, metoda stupidă de organizare a controlului cunoștințelor prin care studenții își perfecționează abilitățile de „papagal”, care constau în repetarea cuvintelor dictate în timpul prelegerilor, în mod evident nu poate fi utilă în viitoarea carieră a studentului. În momentul primirii diplomei absolvenții înțeleg că 3 ani au dezvoltat abilități de a scrie cu stiloul și de a repeta un material pe care îl aud în clasă, la fel metode de a plagia și copia la testări și la examene – fiți de acord că acesta nu e un set de avantaje la angajare. Accentul prea mare pe abillitățile pe care le-aș numi academice sau teoretice, aici am în vedere scrierea tezelor și accentual pus pe variate teorii, care în esență sunt utile doar pentru studenții care vor urma o carieră academică, adică vor deveni profesori sau cercetători științifici. Din cauza că numărul celor care vin la facultăți pentru a urma o asemenea carieră este foarte mic, nu are sens organizarea cursurilor pentru îndeplinirea acestor obiective. În esență, cursurile trebuie organizate într-o metodă care ar dezvolta abilitățile care sunt folosite în practica de zi cu zi. Accentul trebuie pus pe aplicarea cunoștințelor și pe ideile de îmbunătățire a sistemului existent. Studenții ar trebui să învețe să se concentreze la răspunsuri la întrebari de genul “cum să gasesc un job?”, “unde să-l caut?”, “cum să fac un CV?”, “cum să organizez o afacere?”, “cum să înregistrez o companie?” etc.

2. Lipsa totală a unui sistem de evaluare a profesorilor. În tranziția de la URSS la capitalism s-a uitat un lucru foarte important – universitățile la moment prestează un serviciu și clienții (studenții) nu au pârghii pentru a evalua serviciul prestat. Ca rezultat, avem un număr mare de profesori care sunt real inutili, dar în același timp inamovibili, au o imunitate la orice prestație nesatisfacătoare. Corupția, calitatea joasă a predării, lipsa concurenței între profesori sunt rezultatele lipsei unui sistem de evaluare. Avem un monopol al profesorilor, care nu poate fi urnit din loc: dacă vrei diploma, trebuie să treci printr-un șir de profesori care sunt considerați total inadecvați. Prezența unui sistem de evaluare organizat de universități ar crea atmosfera de piață liberă unde profesorii cei mai buni ar oferi servicii mai bune studenților.

3. Rigiditatea sistemului și lipsa de transparență și de control. Sistemul nu oferă flexibilitate, studenții nu își pot de fapt alege cursurile, sistemul utilizat azi nu oferă libertatea în selecția cursurilor și sunt multiple cazuri când profesorii șantajează studenții fortandui să aleagă cursuri pe care le predau. Majoritatea cursurilor predate pentru masteranzi și care sunt retribuite mai mult sunt tot timpul împarțite între „bătrânii” catedrelor. Studenții din cauza dată nu au niciun control asupra acestor trei ani de studii și nivelul de transparență joasă de interacțiune studenți – profesori doar inhibă studenții, care trebuie să fie pregătiți de situația reală pe piața muncii, unde fiecare își alege calea. Studenții au frica de a alege și după 20 de ani de prăbușire a URSS-ului, studenții sunt educați în calitate de piulițe și nu ca oameni abili să aleagă cariera, iar universitățile vând un „produs” inutil – după absolvire studenții se simt ca niște copii abandonați – nu au nicio legatură cu universitatea pe care o absolvesc. Pentru a corecta situația este nevoie de a lichida practic înțelesul de grupe academice, studenții trebuie să poată alege cursurile liber și să aibă acces mai liber la profesori și informație ce ține de potențialele opțiuni în dezvoltarea carierei – universitățile trebuie să dezvolte departamente de dezvoltare a carierei, care să colecteze CV-uri și să se implice în ajutorul studenților în găsirea unui loc de muncă după absolvire.”

3. 3 lucruri bune care se fac la facultatea de drept

1. Se încearcă reformarea listei de cursuri oferite pentru a include cursuri utile implementate peste hotare.

2. Se încearcă digitalizarea predării, adică utilizarea prezentărilor și materialelor video, ce fac orele mai interesante și utile.

3. Unele universități au început promovarea blogurilor profesorilor și unii profesori devin mai deschiși în relațiile cu studenții, fiind prezenți în rețele sociale. În felul acesta, se schimbă relația profsor-student dintr-una de superior – inferior într-una de egalitate.

4. Problema studenților este că nu știu ce vor când vin la universitate și mulți înțeleg universitatea ca o continuare a liceului, unde cineva îți așază pe tavă materialul și tu îl consumi. E nevoie de o punte mai stabilă între educație și carieră. Sistemul american universitar, care este considerat cel mai performant din lume la momentul dat, poate servi ca reper pentru reforme în domeniu.

Liliana Vițu, a predat la facultatea de jurnalism USM și la Centrul Independent de Jurnalism, editor știri Moldova 1; și-a făcut masteratul la London Metropolitan University; a lucrat la BBC/Romanian Section:

1. Problema cea mai mare ce ține de ce se predă sunt o grămadă: 

subiecte care n-au treabă cu ce e într-o cameră de știri sau instituție de presă

nu se învață cu un manager managementul unei structuri media, formatele de emisiuni, ratinguri, studii de piață, nu se fac studii de caz pentru etică;

profesorii nu vorbesc engleza, nu circulă, nu au acces la reviste străine/schimb de experiență

2. 3 Probleme – cum se predă față de cum ar trebui să se predea?

cursuri lungi, uneori de un an vs module de 1-2 săptămâni

prea multă teorie neracordată la practici

lipsa de lucrări de laborator/simulări pe teren, în studio

3. 3 lucruri bune care se fac la facultatea respectivă: nu cunosc asa ceva…

poate faptul că încearcă să atragă specialiști tineri… (ăia care fac masterat sau doctorat sunt obligați să predea… )

DAR și în cazul masteranzilor și doctroranzilor e o problemă – majoritatea sunt jurnaliști ratați, care stau pentru bursă/loc la cămin

sau sunt tocilari, obsedați de titlu și statut, și mai puțin de experiență

4. Problema studenților e că nu știu româna, nu sunt motivați (majoritatea nu vin să devină jurnaliști, ci pentru că e una dintre cele mai ieftine facultăți + e lânga drept, iar fetele vor să se marite cu juriști), în sensul mai larg – e generația părinților care lucrează peste hotare și care primesc bani din afară, și nu prea sunt motivați să muncească

Angela Stafii, fostă șefă a secției Managementul calității: dezvoltare curriculară și evaluare în rectoratul USM și conferențiar universitar la catedra Filosofie și Antropologie, USM, actualmente consultant în politici publice; a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și a făcut cercetare la Universitatea din Bilbao : 

1. Problema cea mai mare ce ține de ce se predă este, ca și în celelalte stiințe, orientarea pe conținut și nu pe formarea de abilități. Deși filosofia nu poate fi considerată o știință în sine și aparent nu este aplicabilă, ea permite formarea unei concepții coerente despre lume. Abilitatile pe care ar trebui să le dezvolte în consecință sunt cele de gândire și de rezolvare de probleme. La noi se face istoria filosofiei, deși există deja încercări de a schimba sistemul.

2. 3 Probleme -  cum se predă față de cum ar trebui să se predea?

- orientarea pe memorizare și nu pe gândire și dezvoltarea creativității

- se predă sinteza realizată deja de profi și se citesc prea puține opere ale filosofilor împreună cu studenții în sală

- se facilitează copiatul și plagiatul prin oferirea de teme prestabilite pentru teze de an și licee

3. 3 lucruri bune care se fac la facultatea de filosofie

- sunt invitați profesori din occident pentru workshopuri și conferințe, se discută cu ei curricula și se ajustează permanent tendințelor contemporane

- comunicarea între profesori și studenți este deschisă și constructivă

- se dezvoltă filosofia underground, prin activități extracurriculare

4. Problemele studenților sunt

- lipsa de motivare și de abilități de a învăța

- foarte puțini studenți au curaj și inițiativă de a participa la viața universitară și la construirea propriului traseu de învățare.

Virgil Pâslariuc, profesor de istorie, USM, autor de studii, articole și cărți, a studiat și continuă cercetări la Univeristatea Cuza-Vodă din Iași :

Nu cred că avem probleme cu ce se predă. Aici avem tot dreptul să decidem ce predăm, evident, în funcţie de abilităţile şi preocupările ştiinţifice ale fiecărui cadru didactic, dar şi de cerinţele curiculare. Bine, uneori se mai amestecă cei de la secţia „managementul calităţii”, dar mai mult pentru a ne aduce aminte că nu putem facem chiar tot ce ne trece prin cap (credem că este mai degrabă invers!). Istoria românilor este predată în continuare tot aşa cum s-a predat în toţi cei 20 de ani de Independenţă (poate asta este şi problema?). Nici în timpurile comuniştilor nu au fost imixtiuni în materia de predare în învăţământul universitar, cu toate că dacă se mai menţineau la putere, ni se promiteau epurări masive.

Îndrăznesc să presupun că ar fi trebuit să se predea ca la Oxford sau Harvard, dar nu avem asemenea tradiţii şi pornim de la ce avem. Aşa cum am mai spus-o, nu prea suntem limitaţi în modalităţile de predare, dar aceasta nu înseamnă că nu există probleme sau că sunt mulţumit de sistem. Facultatea noastră are tradiţiile sale, mai ales că este una din facultăţile fondatoare ale Universităţii. Să spun că sistemul sovietic de predare este în „sângele” nostru, ar însemna să mă plasez în zona banalităţilor. Mă refer nu doar la sistemul rigid de petrecere a lecţiilor, în care studentul este obligat să stea jumătate de zi la cursuri (dimineaţa sau după amiază), nelăsându-i mult timp pentru pregătirea la bibliotecă (care lucrează până la orele 17-18!), ci pe modul încă dominant de predare-învăţare axat pe reproducere (aşa sunt învăţaţi din băncile şcolii). Punctul de vedere al profesorului rămâne a fi legea în ultimă instanţă, iar conspectul (sau manualul scris de prof, adesea elaborat pentru comercializare) înlocuieşte toate cărţile scrise. Studentul trebuie să fie ascultător, să nu iasă din opinia profesorului, fapt care îi va aduce evaluarea/promovarea râvnită, de aici şi întreaga grilă de valori pe care i-l inoculează sistemul nostru de învăţământ (de fapt, cel sovietic) – loialitatea, obedienţa în detrimentul competenţei şi formării abilităţilor. Dacă vrem să schimbăm ceva în ţara aceasta, studentul (de orice nivel) trebuie să fie învăţat să gândească. Aici este diferenţa dintre o şcoală proastă şi un bună. În prima, studentul este învăţat CE să gândească, în cea de a doua este învăţat CUM să gândească. Toate încercările de a introduce idei noi, occidentale sau modernizatoare, vor fi doar încercări cosmetice, formale, şi vor eşua în final, dacă nu va fi regândit întregul sistem. Este dificil să dai soluţii, dacă nu se va diagnostica corect starea sănătăţii învăţământului nostru secundar şi terţiar şi doar conştientizând că lucrurile nu merg bine se va putea face ceva în direcţia schimbării.

Paradoxal, dar aici nu este de vină doar profesorul, care încearcă să facă faţă cu disperare avalanşei tot mai mari de informaţie ştiinţifică, ce trebuie ordonată şi asimilată (nu mai spun că din salariul său nu îşi poate procura literatura necesară, dar aici e o altă temă de discuţie!). Statutul profesorului în societate în mare parte depinde de nivelul de performanţă pe care-l poate produce. Atâta timp cât tineretul, adică masa critică socială, capabilă să producă schimbarea, nu va fi stimulată să vină în învăţământ (amintesc, că media de vârstă pentru învăţământul secundar este aproape de 55 de ani (în cel universitar situaţia e şi mai dramatică), adică la pragul pensionării!), vom avea de a face cu o anchilozare şi „îmbătrânire” morală a întregului sistem educaţional. Profesorii noştri în etate au un etos de muncă demn de toată admiraţia, o spun fără patetism, care le permite să lucreze până la uzare la modul direct, dar nu mai pot face faţă transformărilor. Şi acest lucru este firesc. Lumea este într-o viteză de schimbare din ce în ce mai mare, iar cu cunoştinţele şi weltanschauung-ul perimate nu mai poţi fi eficient în ziua de azi şi mai ales în cea de mâine. Iar aici rolul statului de a produce schimbarea este vital. De fapt, vitală pentru stat este această schimbare. Şi nu mă refer doar la bani, care niciodată nu vor fi suficienţi, dar mai ales la abordarea rolului pe care-l are educaţia, cercetarea, cultura în societatea modernă, numită şi post-materială în care capitalul simbolic este mult mai important decât banul (chiar dacă pentru mulţi sună a blasfemie!).