aici.

În viziunea noastră, problema cheie a învățământului superior este capacitatea redusă a acestuia de a asigura piaţa muncii cu cadre înalt calificate şi competitive. Conform practicii internaționale, principalele criterii de apreciere a performanței învățământului superior sunt: 1. rata de inserţie a absolvenţilor în câmpul muncii conform specializării și 2. gradul de satisfacţie a companiilor (1)  (indicator de percepţie). Actualmente, conform datelor MMPSF, 32% din tineri nu lucrează conform calificării.

Problema capacităţii reduse de asigurare a pieţei muncii cu cadre înalt calificate şi competitive este demonstrată prin semnalele care vin atât din partea agenților economici, cât şi de argumente care vin din partea studenţilor (absolvenţilor). Astfel:

* În sectorul economic, 68,1% din companii menţionează decalajul mare dintre cunoştinţele profesionale ale tinerilor specialişti şi cele solicitate de organizaţie (2);

* 40% din absolvenţii care au intrat pe piaţa muncii în 2007-2008 susţin că au nevoie de instruire suplimentară la locul de muncă (3);

* Ponderea companiilor moldoveneşti ce identifică nivelul abilităţilor de muncă ca o constrângere majoră aproape s-a triplat din 2007-2009, (a fost de 41,3% companii) ceea ce este mai mult decât media în ţările similare (4);

* În 2010, 17,7% din tinerii de 15-29 de ani au migrat peste hotarele țării (5);

* În cadrul promoției din 2009, din 26,6 mii absolvenți s-au angajat în câmpul muncii doar 3883, timp de un an de zile, rata de ocupare fiind de 14,6% (6);

* Consiliul Consultativ al Ministerului Educației din 26 iulie 2011 constată că proporția lucrătorilor neangajați cu diplome din ciclul terțiar s-a dublat, de la 9% în 2000 până la 18% în 2008 (7);

Recunoscând problemele sistemului superior de învăţământ, în special capacitatea redusă de a forma cadre înalt calificate şi competitive, slaba inserţie profesională a absolvenţilor, nu putem totuşi atribui toată responsabilitatea doar pe seama acestuia. Problema ţine şi de sistemul economic, în special numărul redus de locuri de muncă atractive și oferta salarială mică. De asemenea, există dificultăţi ale sistemului economic legate atât de agenţii economici publici şi privaţi, cât şi de ministerele de resort, care trebuie să răspundă la următoarele întrebări ce ţin de sistemul educaţional:

* ce vrea economia şi cât vrea?

* care sunt direcţiile de dezvoltare economică a RM?

* unde sunt investitorii despre care se vorbeşte atât de mult?

Faptul că întrebările de acest gen nu ajung de la lumea afacerilor la procesul de învăţământ demonstrează că nu a fost creat un mecanism eficient de interacţiune dintre agenţii economici şi sistemul educaţional. Dacă tinerii noştri absolvenţi, atât ai şcolilor de cultură generală, cât şi ai universităţilor, se integrează rapid în societatea europeană, americană, atunci probabil că şcoala noastră naţională nu e chiar atât de rea sau este chiar destul de bună. Problemele sistemului educaţional sunt legate de modul de funcţionare a sistemului şi nu de elevi, studenți. Acestea sunt legate în special de modalitatea de angajare a cadrelor de conducere, inexistența sistemelor de evaluare externă a calităţii, modalitatea de finanţare a instituţiilor de învățământ, sistemul de management bazat pe proces şi nu pe performanţe, dificultăţile legate de revizuirea curricumului şi materialelor de suport, infrastructurile masive care necesită cheltuieli excesiv de mari pentru întreţinere, dificultăţi de comunicare eficientă cu agenții economici pentru asigurarea practicii de producţie a studenţilor şi elevilor etc. …

În cadrul sistemului universitar, politica defectuoasă a statului se manifestă prin:

* neverificarea calităţii, nestimularea calităţii şi nesancţionarea lipsei de calitate din partea autorităților. De aici avem şi fenomenul „fabricii de diplome”;

* mecanism de finanţare a universităţilor: se finanţează nu studentul, ci instituţiile;

* sistemul de alegere/numire a managerilor universitari, care nu permite alternanța la conducerea universităților.

În viziunea noastră, un sistem universitar eficient ar trebui să urmeze 3 principii de bază:

1. Asigurarea sinergiei dintre Instituțiile de Învăţământ Superior (IÎS) şi Agenţii Economici, astfel încât oferta educaţională să corespundă cantitativ, calitativ şi structural necesarului de forţă de muncă.

* În acest sens, trebuie să construim un sistem educaţional receptiv, flexibil, adaptabil, care poate satisface cerinţele economiei naţionale, subordonat intereselor economiei naționale, adică un sistem construit după principiul „cererea naşte oferta”. Astfel, economia formulează clar cerinţele, necesităţile, obiectivele, iar sistemul educațional răspunde necesităţilor (cantitate, calitate, competenţe). Trebuie să avem un sistem educaţional, capabil de a se schimba rapid, de la un an la altul, reieşind din specificul economiei ţării. Suntem obligaţi să fim receptivi la situaţia economică din ţară, dar şi din afara ţării.

* Pe de altă parte, sistemul universitar nu trebuie să fie o anexă a pieţei muncii, adică oferta educaţională trebuie şi ea să genereze cererea pe piața muncii. Prin sporirea calităţii sistemului educaţional, capitalul uman format în sistemul universitar va dispune de abilităţi antreprenoriale, competenţe digitale, competenţe lingvistice şi abilităţi de comunicare, adică forţa de muncă formată va fi competitivă. Astfel forţa de muncă de calitate înaltă va stimula apariţia şi oferta de locuri de muncă, fie prin investiţii din afară, fie prin iniţiativa proprie.

Totodată, investirea în capitalul uman, promovează şi principiul de menţinere a accesului cât mai larg la educaţie pentru întreaga populaţie. În aceeași ordine de idei se înscrie şi promovarea unui învăţământ de masă în paralel cu cel de elită.

2. Asigurarea unei relaţii eficiente dintre instituțiile de învăţământ superior şi sectorul de cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI), astfel încât acestea să funcţioneze ca 2 părţi indivizibile, prin facilitarea cooperării dintre universităţi, agenţi economici şi instituțiile de cercetare, dezvoltare şi inovare. Astfel,

* Trebuie să creăm condiţii pentru valorificarea potenţialului ştiinţific şi inovator al studenţilor şi a cadrelor didactice, oferindu-le acestora posibilitatea urmării unei cariere ştiinţifice. Aceasta presupune că treptat universităţile vor deveni instituţii-cheie în sectorul CDI.

* Trebuie să creăm condiţii pentru a promova cooperarea directă dintre agenți economici şi universităţi în sectorul CDI, astfel încât sectorul privat să fie interesat să finanţeze o parte din programele ştiinţifice. Aceasta presupune crearea unor centre de cercetare în cadrul universităților, care ar oferi produse competitive.

3. Asigurarea creşterii gradului de internaţionalizare a învăţământului superior, prin sporirea prestigiului pe plan internaţional al instituțiilor de învățământ superior pentru atragerea studenţilor străini.

* Actualmente, din numărul total de studenţi doar 0,6 sunt străini. Faptul că un sistem educaţional este atractiv pentru străini vorbeşte despre ceea că oferta educațională este de bună calitate. Interesul sistemului universitar trebuie să fie îndreptat spre atragerea studenţilor din alte state ale lumii. Prin aceasta universităţile vor câştiga resurse financiare, calitatea procesului educaţional va creşte, interesul pentru schimbul de experiență şi pentru internaţionalizarea curriculei va spori, calitatea cadrelor didactice la fel, va creşte, va spori imaginea ţării.

Pentru a pune bazele unui sistem universitar eficient, este necesar de a institui un sistem de acreditare şi verificare a calităţii, de a modifica modalitatea de finanţare a universităţilor şi de a democratiza sistemul de alegere a managerilor universitari. Aceste măsuri vor reprezenta o primă etapă de reformare a sistemului universitar, după care urmează instituirea unui sistem de corelare dintre cererea pieţei forţei de muncă şi a ofertei educaţionale.

Ce-i de făcut pentru a eficientiza managementul sistemului universitar?

1. Modificarea sistemului de alegere a rectorilor prin instituirea unui sistem democratic. Reieşind din faptul că actualmente în Republica Moldova s-a instituit o oligarhie academică care a monopolizat administrarea IÎS, sistemul actual blochează accesul tinerilor, fiind practic imposibilă alternanţa la conducerea universităţilor. În sistemul actual, rectorii sunt aleşi de către senatele universitare, care reprezintă un grup relativ îngust de persoane (100 persoane), din care fac parte şefii de departamente, șefii de catedre, unii profesori şi câţiva reprezentanți ai studenţilor. În mare parte, aceștia sunt promovaţi în funcţii anume de către rectori, adică unii se susţin pe alţii, formând o castă academică închisă. În Republica Moldova sunt rectori care deţin funcţia respectivă de 20 ani, 18 ani, 11 ani. S-ar putea că anume tot aceştia să fie realeşi şi prin noul sistem propus dar în acest caz ei vor fi mult mai legitimi. Din acest motiv se propune:

a) Alegerea rectorilor prin vot secret de către toate cadrele didactice titulare precum şi reprezentanţii studenţilor.

b) Scrutinul va avea loc după modelul alegerilor prezidenţiale: cu secţii de vot, cabine şi buletine de vot. Tot la urne vor fi chemaţi membrii comunităţii academice şi pentru desemnarea reprezentanţilor în senat, scrutinul pentru organul legislativ al universităţilor fiind organizat înaintea celui dedicat rectorilor. Acest model este inspirat din experiența românească recentă. (8)

2. Crearea Agenţiei de Asigurare a Calităţii. Aceasta va realiza acreditarea şi evaluarea externă a IÎS. Aceasta va aprecia universităţile în baza performanţelor şi va stabili ratingul lor, fapt extrem de important, pentru că încredinţarea comenzii de stat se va face anume la instituţiile care vor înregistra performanţe.

3. Instituirea unui sistem de finanţare a universităţilor transparent, bazat pe criteriul de excelenţă şi centrat pe student. Fiecare universitate va fi finanțată, susținută financiar (subsidiată) în măsura diferită, individuală, inclusiv în funcție de necesitatea statului în specialiștii de profilul produs. Cu alte cuvinte, statul urmează să finanțeze universitățile ce produc specialități critic necesare dar nepopulare (pedagogi, ingineri), în funcție de prioritățile sale de politici, declarate la nivel național în documente de planificare strategică și să nu finanțeze universități ce produc specialiști care se consideră abundenți pe piața forței de muncă.

4. Diversificarea surselor de finanţare a universităţilor prin acordarea dreptului acestora de a fonda întreprinderi şi companii, de a lua împrumuturi bancare şi de a depozita resursele financiare în bănci comerciale, acordarea unor facilităţi fiscale a agenţilor economici care sponsorizează educaţia şi cercetarea.

8 „Alegeri în universități„ articol semnat de Raul Florea în ziarul „Gândul„ 15.11.2011

Set de măsuri îndreptat spre realizarea sinergiei dintre piaţa muncii şi sistemul educaţional:

5. În urma acestor măsuri de sistem, care vor optimiza reţeaua de instituţii (IÎS) şi vor face ordine în acest sistem, se propune intervenţia pieței muncii în politicile educaţionale:

a) promovarea creării unor Comitete Sectoriale pe domenii (organe tripartite: sindicate, patronate şi reprezentanţii ministerelor de resort) care reprezintă un for de discuţii dintre actorii sociali şi sistemul educaţional, care vor elabora standardele ocupaţionale, standarde de pregătire profesională şi definirea calificărilor, formula cerinţele faţă de forţa de muncă, prognozarea

b) instituirea unui cadru legislativ care ar reglementa un sistem de stagii obligatorii, prin stimularea angajatorilor (înlesniri fiscale pentru asigurarea stagiilor studenţilor cât şi stimuli pentru profesori). Altă măsură ar fi: reducerea cotei de asigurări sociale achitate de angajator;

c) prezenţa comunităţii de afaceri în boardurile universitare;

d) creşterea calităţii cadrelor didactice, promovarea profesorilor/practicieni, fie a profesorilor/cercetători.

Set de măsuri îndreptat spre realizarea cooperării dintre universităţi, agenţi economici şi instituțiile de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare.

6. Reformarea sectorului de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (CDI) prin intermediul următoarelor măsuri 9:

a) Reformarea Academiei de Științe ale Moldovei prin instituirea unui for (consiliu) cu rolul de principal actor în domeniul CDI care include în componenţa sa reprezentanţii universităţilor, a institutelor AŞM, agenţi economici, societate civilă etc. Acest organism stabileşte principalele direcţii de dezvoltare a sectorului, adoptă strategia sectorului.

b) Revederea principiului de distribuire a banilor în cercetare. Astfel, va fi nevoie de trecerea treptată de la finanţarea instituţională (fără a o exclude în totalitate) la finanţarea competitivă, inclusiv a programelor de stat. La această competiție în mod obligatoriu trebuie să participe universitățile care au capacitate să facă cercetare;

c) Optimizarea reţelei de instituţii din cadrul AŞM prin: închiderea institutelor de cercetare fără perspectivă şi majorarea finanţării celor performante.

d) Instituirea unei cooperări instituţionale dintre universităţi şi institutele de cercetare, unele pot fi chiar trecute în subordinea IÎS;

e) Promovarea activităţi ştiinţifice a cadrelor didactice prin creşterea salariilor în cazul îmbinării cercetării cu activitatea didactică. De asemenea este important ca pregătirea doctoranzilor să fie trecută integral în competenţa universităţilor.

Imagini: Patricia van Lubeck

Concluzie

Problema cheie a învățământului superior, care constă în capacitatea redusă a acestuia de a asigura piaţa muncii cu cadre înalt calificate şi competitive poate fi rezolvată. Soluţiile propuse mai sus nu sunt de ordin revoluţionar, însă implementarea lor inteligentă, fără excese şi abuzuri, va asigura un salt calitativ considerabil, va contribui la formarea forţei de muncă competitive, la valorificarea deplină a capitalului uman din ţară şi în cele din urmă va contribui la sporirea standardelor de viaţă a cetățenilor Republicii Moldova.

(1) Studiul „Educația și dezvoltarea umană: provocări curente și de perspectivă” elaborat de Institutul de Politici Publice, 2010

(2) „Relaţiile de muncă în Republica Moldova din perspectiva companiilor”,Studiu realizat de PNUD şi Guvernului Belgiei

(3) „Analiza constrângerilor„- studiu realizat de către Expert Grup, 2009

(4) Ibd

(5) Propunerea de politică publică a Ministerului Educației „Consolidarea capacităților de management ale universităților”

(6) IDIS Viitorul, „Sistemul de învățământ superior din Republica Moldova în contextul procesului de la Bologna: 2005- 2011”, Chișinău 2012

(7) Ibidem

(8) „Alegeri în universități”, articol de Raul Florea în ziarul „Gândul”, din 15.11.2011

(9) Aceste propuneri de reformare a sectorului CDI sunt în mare parte inspirate din studiul „Sectorul Cercetare, Dezvoltare și Inovare din Moldova: este oare necesară o reformă”, elaborat de Expert Grup în 2011