Căștile în urechi, Pink Floyd – We don’t need no education, We don’t need no thought control – Hey, Teachers, leave the kids alone!, Eliade sub bancă, un sincer PA, pentru că după ore am activitățile mele de educație non-formală!

Sistemul educațional include educația formală, non-formală și informală, ultima ținând de citit individual și nesilit de nimeni sau de discuții în gașcă. Necesitatea apariției formelor alternative și complementare de educație sunt cauzate de rigiditatea sistemului educațional formal (ilustrat prin “peretele” Pink Floyd-iștilor), astfel deplasând centrul gravitației spre sisteme deschise, non-formale, non-convenționale.

De ce educația formală nu ține cont de tine

Educația formală corespunde unui model sistematic și riguros organizat, structurat și administrat respectând un anumite set de legități și norme.  Este caracterizat de un proces educațional continuu, care neapărat include profesorul, studentul și o instituție. Pentru a putea trece la o etapă avansată de studiu, atât  profesorul, cât și studentul sunt supuși evaluării, primesc diplome și certificate care validează procesul de studiu. Evaluările sunt create în general pentru scopuri administrative și rareori pentru a îmbunătăți calitatea procesului educațional. Caracterul lor este în primul rând represiv, respectând o metodologie unidirecțională, care nu stimulează participarea activă a studentului. Spațiul unde are loc instruirea nu ia în considerație standardele, valorile și atitudinea studentului, nivelul lui de acceptare, relevante pentru procesul său de studiu. De asemenea, dezideratele de dezvoltare individuală al studenților sunt neglijate, întrucât acesta devine parte dintr-un sistem în care (îndrăznesc să zic) majoritatea profesorilor pretind că instruiesc, studenții pretind că învață, iar instituțiile pretind că îngrijesc de interesele studenților și a societății. De aceea, educația formală nu poate ascunde detașarea sa de necesitățile reale ale elevilor și a comunității; nu vrea sa te cunoască și nu are nici un interes  să afle despre tine.

Soluția: educația din afara curriculei

Deși nu există o definiție definitivă a educației non-formale, o analiză preliminară a procesului educațional non-formal relevă prezența constantă a două caracteristici: a) centralizarea procesului pe student, în urmă identificării necesităților și capacităților individuale; b) utilitatea imediată a educației pentru dezvoltarea personală și profesională a studentului. Educația non-formală pare să răspundă mai bine necesităților individuale ale studenților. Aceste programe formează practici și experiență, oferă asistență pentru o mai bună înțelegere a personalității și a societății.

Dezvoltare personală, învățare în grup, interactivă, participatorie și învățare experimentală sunt caracateristici ale educației non-formale. Acestea sunt direct relaționate cu scopurile educației non-formale – dezvoltarea competențelor personale și interpersonale, valorilor umane și democratice, atitudini și comportamente, dincolo de cunoștințe per se. Interacțiunea personală, și o combinație între învățare cognitivă, afectivă și practică sunt esențiale pentru atingerea acestora.

Activitățile de educație non-formală sunt direct relaționate cu necesitățile pieții muncii. Uniunea Europeană a conștientizat și recunoscut necesitatea formelor complementare de educație, care dezvoltă abilități practice, individuale, descoperă capacități și abilități pentru acoperirea lipsurilor pieții muncii, astfel asigurând dezvoltarea durabilă a societății. Astfel, nu este suficient să ai studii academice într-o instituție de educație formală, dar să fi participat în activități care dezvoltă practici de învățare combinată, care unește procesul de învățare individuală cu cea socială, dezvoltă solidaritate orientată spre parteneriat, dar și responsabilitate individuală. Conform documentelor oficiale ale Uniunii Europene („Education and Training 2010”) educația non-formală ca și complementară celei formale prevede dezvoltarea a opt competențe necesare pentru coeziune socială și participare activă în societate, deduse din prioritățile economice. Acestea sunt legate de independență și responsabilitate; competență în comunicare; competență socială, și competență profesională:

- cunoașterea unei limbi străine (pe lângă cea maternă)

- cunoștințe

- competențe matematice sau competențe de bază științifico-tehnice, care dezvoltă gândire critică nedogmatizată corelată cu principiile etice

- competențe de utilizare a calculatorului

- capacități de a instrui

- competențe interpersonale, interculturale, sociale și civice, necesare pentru dezvoltarea atitudinii, percepției și comportamentului

- competențe antreprenoriale

- competențe culturale, care într-un sens holistic presupun utilizarea organelor într-un mod conștient și deliberat, pentru a transmite senzații estetice și a utiliza funcții psiho-sociale ale culturii în procesul de învățare.

foto by Bianca Green

Suedezii au înțeles golurile educației formale și au format așa numitele FOLKBILDNING Schools, care oferă șansa de dezvoltare personalizată. Folk înseamnă oameni, iar Bildning -învățare. Împreună, acestea reprezintă forma suedeză de educație non-formală, definită ca oportunitate de a învăța de dragul învățării. Ce contează mai mult, zic ei, este dorința de a învăța decât cerințele stabilite de alții.

În Suedia există 150 de folk schools, cu 28.000 de participanți în cadrul cursurilor de lungă-durată, 114.000 participanți în cadrul cursurilor de scurtă durată și 230.000 participanți în programe culturale., per semestru, înregistrați în 2010. Cursurile includ o gamă largă de activități, traininguri, ateliere, workshop-uri, activități practice, lucru în grup. Acestea includ activități pe gândire critică, analiză, dezvoltare a abilităților antreprenoriale, de leadership, artistice, etc. etc.

Ideea din spatele acestui tip de „școală” este valoarea ei inerentă ca și instituție complementară educației formale. Pe viitor, piața muncii va avea nevoie de abilități și capacități pe care sistemul formal nu le poate forma. Deci, atât societatea, cât și educația formală se va confrunta cu provocări majore datorită presiunii de a dobândi certificare formală de către studenți, dar care nu neapărat doresc să studieze, nu se bucură de studiu, nu pot gestiona materialul, nu găsesc utilitatea practică a studiilor. În acest sens, folk schools, spre exemplu, devin mai importante. Avantajul lor este nu este că studenții fac același lucru în același mod, dar că fac același lucru în moduri diferite.

Care este situația în Republica Moldova?

Avem strategie pe educație non-formală, standarde elaborate pentru activitatea centrelor de prestare a activităților de tineret (urmează aprobarea), avem strategia de life-long learning. Bine așa, frumos pe hârtie. Adevărul este că de foarte mult timp au loc activități de educație non-formală prestate de către organizațiile non-guvernamentale, grupuri de inițiativă, companii private.

Istoric/ONG-uri/RM

Începînd cu  anul 2003, în baza parteneriatelor dintre ONG-uri, finanțatori (UNICEF, BM) și APL au fost create 67 centre de resurse pentru tineri (CRT), dintre care funcționează 12, iar 9 sunt cele mai active (Bălţi, Soroca, Criuleni, Fălești, Basarabeasca, Ungheni, Orhei, Cahul). Acum CRT, finanțate din bugetul de stat, sunt (sau ar trebui să fie) promotorii sau agenții de implementare a educației non-formale (ghidându-ne după modelul suedez). Scopul Centrelor de tineret este de a facilita dezvoltarea personală şi socială a tinerilor, de a-i ajuta să-şi realizeze potenţialul, să obţină cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini necesare pentru integrarea lor în societate. Beneficiari ai Centrului de tineret sunt  tinerii din comunitate, punînd accentul pe cei ce provin din familii social-vulnerabile, pe copii şi tineri în situaţii de risc, tineri cu dizabilităţi, dar şi pe tinerii care doresc să se dezvolte personal şi să beneficieze de orice serviciu adecvat necesităţilor individuale.

Centrul de tineret poate presta o gamă largă de servicii pentru tinerii din comunitate prioritare fiind următoarele: de informare şi de consiliere; de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă; comunicare interpersonală; de participare a tinerilor, recreere şi timp liber; de instruire ş.a. De facto, serviciile prestate de centre de tineret sunt: acces la informaţie și internet (au de obicei o sală de calculatoare și o mică bibliotecă), servicii de instruire (au o sală pentru training-uri și seminare), activități culturale. Din totalul activităţilor de tineret analizate din planurile de acţiuni  ale Autoritățile Publice Locale pot fi menţionate:

- 33 % din activităţile de tineret sunt culturale (festivaluri, recitaluri de poezii, Miss Raion, celebrare a zilelor religioase, concerte etc);

- 22 % sunt activităţi de instruire pentru tineri sau specialişti care lucrează cu tinerii. Aici se includ seminarele, mesele rotunde şi alte ateliere cu tematici diferite cum ar fi: antreprenoriat, participarea tinerilor, alegerea profesiei, voluntariat, alte teme reieşind din necesitățile tinerilor.

- 17% sunt activităţi sportive: competiţii şi concursuri raionale sau celebrări ale zilelor sportivului.

- 11% sunt activităţi de celebrare a zilelor internaţionale a copilului, tineretului, voluntarului, Drepturilor Omului etc.

Se poate observa că în prezent CRT realizează doar parțial misiunea, punînd accent pe organizare de evenimente, în loc să pună accent pe instruire sau informare.

În pofida problemelor care ar putea apărea în procesul de recunoaștere și validare a educației non-formale, putem afirma că, cu asemenea caracteristici – sistem creat pentru a satisface necesitățile și particularitățile indivizilor și a societății, viitorul educației non-formale pare a fi promițător.

CONCLUZIE. 4 probleme pe care le rezolvă educația non-formală

În primul rând, educația non-formală pare a fi o abordare mult mai eficientă în relaționarea educației cu dezvoltare economică; în al doilea rând, abordarea non-formală oferă educației partea practică și funcțională; în al treilea rând, se dorește menținerea raportului de cost/beneficiu al activităților de educație non formală, pentru a maximiza utilitatea consecințelor; în al patrulea rând, există angajamentul de a căuta cele mai eficiente mijloace de atingere a obiectivelor.

Trebuie să existe un transfer de cunoștințe, astfel încât tinerii să învețe să-și identifice drumul în societăți complexe, găsind perspective, înțelegându-se atât pe ei înșiși, cât și înțelegând mediul socio-politico-cultural în care trăiesc, pentru a-și forma prezentul și viitorul.