ospoon.eu

Author

Charles Dickens

Cum? Prin dialog constructiv, analize și inițiative. Pentru cine? Pentru cei care, dincolo de geografie, viziuni politice, etnie sau credință, cred că a gândi, a spune și a face se includ în același cerc.

Inițiative

Apelul diasporei din Budapesta și Praga pentru adoptarea cât mai urgentă a Legii anti-discriminare

Subsemnații, reprezentanți ai diasporei moldovenești la Budapesta și la Praga, adresăm acest apel clasei politice din Republica Moldova, insistând asupra adoptării cât mai urgente a Legii anti-discriminare.

Am urmărit cu atenție luările de poziție din ultima perioadă în vederea adoptării Legii anti-discriminare, precum și întreaga dezbatere publică la temă de la începutul său.

În primul rând,

în calitatate de cetățeni ai Republicii Moldova, constatăm că acceptarea discriminării oricărui grup este inacceptabilă într-un stat de drept, în care cu toții suntem egali în fața legii.

Noi susținem orice dezbatere – oricât de complicată – care să clarifice relația între Biserică și homosexualitate. Menționăm însă că o dezbatere veritabilă si neabuzivă trebuie să aibă loc doar de pe poziții de egalitate în fața legii.

În mod evident, modul de desfășurare al dezbaterilor până în prezent, și discursul agresiv utilizat de unii reprezentanți ai clericimii, este inacceptabil într-o societate democratică. Reprezentanții clasei politice trebuie să asigure o platformă legală pentru ca această dezbatere foarte necesară să fie purtată în mod civilizat, în spiritul legii. Remarcăm că rolul statului este să asigure această egalitate juridică, prin adoptarea Legii anti-discriminare.

În al doilea rând,

în calitate de creștini botezați în tradiția ortodoxă, suntem alarmați de discursul anti-creștin și agresiv al unor clerici de-a lungul dezbaterilor privind conținutul legii.

Considerăm că prin comportamentul lor, unii reprezentanți ai Bisericii discreditează întreaga idee ortodoxă, creând impresia că unica voce a creștinilor din Moldova este cea a unor persoane agresive, al căror unic discurs este răspândirea urii la adresa semenilor lor.

Suntem de părere că răspândirea urii față de orice grup din societate este un gest necreștinesc, care sfidează spiritul toleranței și al iubirii aproapelui în care am fost educați ca și creștin-ortodocși. Cu această ocazie, dorim să ne distanțăm de poziția unor clerici care, în loc să contribuie în mod sănătos la dezbaterea publică privind Legea anti-discriminare, duce mai degrabă, la divizarea și mai profundă a societății.

Dezbaterea la temă a lăsat fără răspuns o întrebare fundamentală: cum acceptarea discriminării unui grup de oameni va contribui la readucerea lor în albia crestinitatii?

Cum acceptarea pedepsirii, umilirii și hărțuirii acestora îi va aduce mai aproape de ortodoxie?

Astfel,

Îndemnăm clasa politică

- să explice urgent publicului de ce protecția legală a tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv a celor cu orientare sexuală diferită, este necesară într-o societate democratică;
- să conștientizeze că dezbaterea la temă este la momentul actual inegală, în lipsa protecției juridice acordate minorităților sexuale;
- să pună sfârșit discursului agresiv și inegal juridic, purtat de unii reprezentanți ai clericimii în privința minorităților sexuale în Republica Moldova;
- să susțină o dezbatere sănătoasă, de pe poziții de egalitate juridică, despre relația între Biserică și homosexualitate, adoptând cât mai urgent Legea anti-discriminare.

Pentru noi este clar că adoptarea legii nu poate fi nicidecum condiționată de clarificarea în prealabil a relației complicate Bisericii cu homosexualitatea, așa cum se încearcă în prezent; dimpotrivă, clarificarea relației Bisericii cu homosexualitatea nu se poate face fără adoptarea Legii.

În concluzie

Salutăm orice dezbatere care să clarifice în mod civilizat relația între Biserică și minoritățile sexuale.

Considerăm că această dezbatere trebuie să aibă loc de pe poziții în care niciuna dintre părți nu ar face uz de propagandă a urii, și umilire a celuilalt.

În acest sens, îndemnăm clasa politică să adopte cât mai urgent Legea anti-discriminare, încurajând atât desfășurarea unei dezbateri sănătoase la temă, cât și respectarea celorlalte drepturi a tuturor cetățenilor Republicii Moldova, oricine ar fi aceștia.

Reprezentanții diasporei moldovenești la Budapesta

Reprezentanții diasporei moldovenești la Praga

Pentru contact:

corina.ajder@gmail.com
rodika.stegaresku@seznam.cz

 

Semnează această petiție aici.

Adauga comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta un comentariu.