Olișcani, raionul Șoldănești, urma să fie centrul de comandă pentru Direcția de Sud-Vest a Armatei Sovietice începând cu a doua jumătate a anilor 80.  Colonelul Vitalie Ciobanu, directorul Muzeului Militar din Chișinău, ne-a spus că obiectivele de bază în care erau instalați militarii sovietici includeau actualul edificiu al Ministerului Apărării și, nemjlocit în caz de acțiuni militare, a fost începută, dar nefinisată, această construcție de la Olișcani. O bază operativă. Mai sunt mii de astfel de construcții în URSS, dar acesta era destinată razei de acțiune a Europei de Sud-Vest. Ion Costaş, primul ministru al apărării al R. Moldova, citat de www.oliscani.clan.su, a afirmat că Statul-Major al Direcţiei Sud-Vest a Statului-Major al Forţelor Armate ale URSS avea în subordine trei districte militare: armata sovietică dislocată în Ungaria, armata sovietică dislocată în Odesa (Ucraina) şi armata sovietică dislocată în Kiev (Ucraina). Baza de la Olişcani, construită anume în aceste scopuri, trebuia să fie aprovizionată cu utilajul cel mai performant, fiind dotată şi cu rachete de tip aer-sol, și în special cu tancuri, pentru protejarea unităţii.

„Vă imaginați deci, în Moldova, în anii 80, erau în total 11 000 de hectare de pământ numai sub construcție militară.

Câte persoane lucrau acolo e informație cunoscută numai sub Podolsk, sub Moscova, în arhiva secretă a Rusiei. Deoarece Armata Sovietică era supusă Moscovei, în Moldova se cunoaște doar informația cu privire la recrutarea soldaților, pentru că aceasta se executa prin organele locale. Ceea ce ține de operațiuni, luptă, obiective se știe doar la Moscova.

Dar doar la Telecentru lucrau sute de generali sovietici în Statul Major al Direcției de Sud-Vest. Vă dați seama? Iar nouă ne pare azi că avem mulți generali!”, a zis colonelul Ciobanu neștiind că vorbește cu o pacifistă.

Colonelul Gorgan, care a lucrat la transmisiuni în cadrul Direcției de Sud-Vest în anii 80, contactat de colonelul Ciobanu prin telefon, ne-a zis că buncărul  are 9 etaje subterane și a fost totuși folosit cam din 88 ca nod de transmisiuni foarte serios, care ținea legătura cu toată armata sovietică. Nod de transmisiuni, pentru cei la fel de neversați în domeniu ca și subsemnata, înseamnă punct de comunicare (cifrată).

Odată cu destrămarea URSS-ului, acest obiectiv secret a fost inundat cu o soluție specială. În plus, populația a mai furat în anii 90, a mai vândut metal vechi și a distrus din edificiu. Iată ce a rămas din el. Și da, accesul către și în buncăr e liber.

I. CĂLĂTORIA.

La buncăr pe de-a dreptul, peste deal. Aceasta este diferența dintre un călător și un turist, susține Ionuț Grosu. Călătorul improvizează. Și ajunge cu o oră mai târziu la buncăr, dar face mai puțin kiometraj în schimb.

II. BUNCĂRUL.

Pe lângă clădirile de bază de deservire, mai intra în complex și clădirea în care ar fi locuit militarii:

Claustrofobii nu intră în tunel și încearcă să îi oprească și pe ceilalți.

Ceilalți nu se lasă convinși deși și-au uitat în mașină lanterna pe care au luat-o special pentru a putea intra în subsoluri și respectiv au fost nevoiți să folosească flash-ul aparatului de fotografiat pentru a parcurge tunelul. 37 de fotografii, flash care te făcea să vezi fiecare particulă de praf și pe unii – să se simtă ca într-un film cu consumatori de ecstasy. Bineînțeles, senzațiile generate atunci de folosirea aparatului de fotografiat în scopuri mai utilitarianiste sunt foarte greu sesizabile acum.

1. Din spusele foştilor angajaţi, din buncăre sunt patru ieşiri subterane, două dintre acestea ducând spre blocurile administrative (Ziarul cuvântul).

2. Who’s got the right height now?

Operațiunea Curățarea Pantofilor.