Mare mi-a fost surprinderea citind în manualul de istorie belgian niște elogii aduse inteligenței și patriotismului liderilor unuia dintre orașele belgiene care au negociat cu invadatorii spanioli predarea orașului în schimbul păstrării unor privilegii comerciale ale acestuia și evident nedistrugerea acestuia. (Iar noi ne mai miram de ce în Italia sau în Belgia sau în Olanda există orașe care au arhitectură de 500-600 de ani, iar în Moldova și în restul Europei de Est – nu prea.) În manual mai scria că numai datorită bravilor lideri ai acestui oraș, care au demonstrat înțelepciune prin faptul că au negociat predarea orașului, acesta și-a păstrat prosperitatea, pacea, și viețile omenești. Până la urmă, spaniolii oricum au plecat peste câteva decenii. Iar belgienii au ramas belgieni. Însă mai prosperi, și cu casele și cu afacerile intacte. Deci definiția vest-europeană a patriotismului este pe alocuri diametral opusă definiției est-europene a patriotismului. Evident, nu trebuie absolutizată această observație. Și istoria est-europeană este plină de ‘pragmatici’, inclusiv Ștefan cel Mare (care fără doze nesănătoase de ‘pragmatism’ nu mai rezista jumătate de secol pe tron), iar istoria vest-europeană – de lideri care au aplicat tactica pământului pustiit. Mai degrabă diferă modul în care este interpretată istoria acum, sau cum sunt proiectate interpretările de acum în trecut.

Fast Forward.

Revista Economist. Marea Britanie. 2012. Se discută intenția Scoției de a organiza un referendum privind independența în viitorul apropiat. Poziția guvernului Marii Britanii față de vestigiile fostei măreții e clară: decide populația de pe loc. Dacă locuitorii insulelor Falklands/Malvine, Irlandei de Nord, Gibraltarului sau Scoției vor independență – Londra nu are nimic împotrivă. Daca vor să rămână parte a Regatului Unit, atunci Londra le va apăra acest drept inclusiv cu forța armelor dacă e nevoie (vezi războiul din Faulklands din 1982). În articolul Economist apare urmatorul pasaj:

“Aspectele politice și culturale ale independenței sunt discutate intens. Însă nu e de mirare că în baștina lui Adam Smith, cele mai grele sunt argumentele economice. Conform sondajelor, anume argumentele economice vor determina dacă scoțienii vor opta pentru independență sau nu. Conform unui sondaj, doar 21% dintre scoțieni ar vota pentru independență dacă aceasta le-ar reduce bunăstarea cu 500 GBP (cca 570 Euro) pe an, și doar 24% ar prefera să rămână în Marea Britanie daca aceasta le-ar reduce din prosperitate. Aproape toți restul ar vota pentru independență dacă aceasta le-ar mări nivelul bunăstării cu o sumă echivalentă prețului unui Ipad, și împotriva independenței dacă perspectiva acestui beneficiu nu s-ar materializa.”

Iată în ce termeni discută britanicii și scoțienii noțiunile legate de independență și integritate teritorială. În termenii costurilor și beneficiilor. Foarte pragmatic. De ce se discută integritatea teritorială în acești termeni? Pentru că în interpretarea societății britanice statul există pentru a oferi niște servicii cetățenilor. Funcția sa primară e să asigure prosperitatea și securitatea cetățenilor, nu controlul unui areal geografic definit cu orice preț. Statul poate fi mai mic, sau mai mare – ceea ce contează în primul rând e ca acesta să-și servească bine cetățenii.

Cât costă Transnistria?

Banuiesc că dacă s-ar face un sondaj în Moldova care ar pune întrebarea: ‘Doriți ca Moldova să reintegreze Transnistria?’ 90% din populație ar fi pentru. Însă situația ar fi foarte diferită dacă această întrebare ar fi formulată în termenii costurilor reintegrării. În fond, Moldova ar fi putut reintegra Transnistria în orice clipă, însă Moldova nu a vrut să plătească niciodată costurile acestei reintegrări. Iar nota de plată oferită Moldovei pentru reintegrare conținea prezența militară rusă, memorandumul Kozak, federalizarea etc. Moldova a avut de câteva ori șansa reintegrării, dar nu a vrut să platească costurile acesteia. Cu alte cuvinte, Moldova era ca un simplu țăran la piață, care are nevoie de o remorcă la mașină, dar nu o să plătească 10.000 de euro + o jumătate din asa sa, pentru că remorca nu valoreaza atât.

Însă nici oferta Moldovei nu a fost prea convingătoare – nici pentru transnistreni, nici pentru ruși. Oferta de autonomie în cadrul unui stat unitar și promisiunile de eterna neutralitate și neunire cu România erau și ele percepute ca o tentativă de a cumpăra remorca cu 50 de lei. Și tot asa…

Cu timpul însă chestiunea se cam îngroașă. Cu 2.8 miliarde de dolari – datoria Transnistriei pe gaz. Deci la acei 10.000 de euro ipotetici, ți se oferă nu doar Transnistria, ci și obligația de a plăti încă mulți, mulți bani pentru faptul că remorca nu are fund și tot ce au pus în ea foștii proprietari s-a cam pierdut.  Pe de altă parte, nici fără remorcă prea departe nu ajungi.

Acum să revenim la prețul integrității teritoriale. PIBul pe cap de locuitor în Marea Britanie este de cca 30.000 euro. Deci acel Ipad de 570 euro, care determină atitudinea scoțienilor față de uniunea cu Anglia, reprezintă 1.9% din PIBul pe cap locuitor al unui cetățean britanic timp de un an. A 52-a parte din PIB/cap. PIBul Moldovei pe cap de locuitor este de circa 1500 Eur (conform FMI). A 52-a parte din PIB per capita ar fi 28 euro/an, sau 2.33 euro/36 de lei pe lună.

Imagini de Virginia Wagner

Cred că ar fi interesant să vedem cam cât sunt gata cetățenii RM să plătească pentru reintegrare. Poate include cineva în următorul sondaj de opinie această întrebare adresată cetățenilor RM: ‘D-voastră personal sunteți gata să contribuiți cu 36 de lei pe lună, bani care ar urma să fie cheltuiți pentru reintegrarea Transnistriei în Moldova?’ Să vedem dacă acești 36 lei pe lună vor afecta numărul acelor 90% din susținătorii ipotetici ai reintegrării. Evident, suma de 36 de lei este aleatorie. Ca și Ipadul scoțienilor. Dacă întrebam de acele 2.8 miliarde, răspunsul era clar diferit. Dar ar fi interesant să vedem dacă acești 36 de lei ar schimba ceva în atitudinile cetățenilor RM față de reintegrare. Nu m-aș mira foarte mult dacă cetățenii RM ar fi mai apropiați de modelul de pragmatism din Scoția de astăzi sau din manualele de istorie belgiană, decât de idealurile din cărțile de istorie românească.

Bonus

Mai știu o glumă politică rusească, care sună cam așa: dacă Rusia va avea noroc, Caucazul de Nord se va separa de Rusia. Iar dacă nu – Rusia nu se va putea separa de Caucaz.