Partea 2. Ei cu a lor, da’ cum ramâne cu a noastră?

Acum că ştim cât de cât cum stă treaba cu reforma învăţământului peste Prut să vedem dacă putem învăţa ceva din lecţia pe care au predat-o ei, pentru că dacă există cumva o reţetă-minune în această reformă, atunci noi am fi primii avantajaţi. Întâi prin prisma faptului că avem foarte mulţi elevi care culeg seva ştiinţei şi a ştiirii de la sistemul românesc, iar apoi pentru că, neexistând bariera lingvistică, şi datorită deschiderii autorităţilor în ceea ce priveşte împartăşirea experienţei, am putea să preluăm rapid şi uşor tiparul, în pofida multor diferenţe, care totuşi nu sunt atât de significative.

 „De la această reformă Moldova ar trebui să ia (din punctul meu de vedere) în primul rând modelul acela de evaluare individuală a elevului, şi reducerea importanţei notelor pentru parcursul academic al copilului.”

De la această reformă Moldova ar trebui să ia (din punctul meu de vedere) în primul rând modelul acela de evaluare individuală a elevului, şi reducerea importanţei notelor pentru parcursul academic al copilului. Bineînţeles, pentru ca să meargă treaba asta ar trebui schimbate în paralel mai multe aspecte. De exemplu, toate poezioarele şi laudele elevilor de nota 10 ar trebui modificate în aşa fel încât să pună accent pe cum ştie să facă elevul şi în câte feluri (ok, poate nu chiar în primul rând, dar sigur trebuie într-un oarecare rând). Apropo de elevi de nota 10, nu ştiu dacă mai există acele panouri pe holuri cu fotografiile elevilor eminenţi prin şcoli, dar eu tare sper că nu. Este una dintre cele mai stupide metode de etichetare a elevilor, mai ales când singurul criteriu de apreciere a unui elev sunt notele; iar notele nu sunt și nu au fost, de fapt, niciodată cel mai bun mod de a reflecta inteligenţa şi capacitatea unui copil. Eu, deşi apăream în lista “bravilor”, am admirat mult timp o altă colegă care scria compuneri foarte frumoase, picta deosebit şi cânta la pian de ţi se făcea pielea găină. Ei, în acel sistem ea era codaşă, pentru că acestea nu erau capacităţi relevante. Păcat.

„Creativitatea trebuie stimulată în toți elevii și nu doar în cei care aleg profilul umanist. Albert Einstein şi zicerile lui (e.g. imaginaţia e mai importantă decât cunoştinţele) nu ar trebui să existe doar pe insignele agăţate de ghiozdanele elevilor, ci să se regăsească în legislaţia referitoare la educaţie.”

Tot din lista de practici de neînţeles, ţin minte că în clasa VIII-a mulţi colegi de-ai mei din Drochia erau foarte revoltaţi ca vor avea acelaşi număr de ore de limba şi literatura română la liceu ca şi cei de la profilul umanist. Asta n-o înţelegeam şi gata. A scrie corect gramatical e esenţial pentru oricine, indiferent de profesie.

Dar să ne întoarcem la fişa de evaluare a elevului, acest portofoliu continuu în care fiecare profesor să prezinte narativ capacităţile, performanţele şi interesele elevului l-ar ajuta nu doar pe cadrul didactic să priceapă mai bine situaţia elevului, dar le-ar oferi şi părinţilor posibilitatea să vadă cum stă treaba cu copilul lor şi, nu în ultimul rând, l-ar ajuta şi pe copil să ia decizii mai înţelepte în momentul în care îşi alege faculatea. Esenţial este ca portofoliu să nu fie tipizat, ci elaborat pentru fiecare în parte, şi aici cred că suntem avantajaţi de faptul că avem mai puţini elevi decât România, şi aşa bubuie presa din cauza faptului că sunt puţini copii în şcolile Moldovei.

De asemenea poate ideea de probe de evaluare interdisciplinare ar fi eficientă şi în cazul nostru. Stăm prost la capitolul conexiuni între realitate şi teorie, iar ăsta ar putea fi un pas.

O altă treabă care ar trebui luată în considerare atunci când vorbim despre educaţie ar fi consultările cu angajatorii (atât de stat cât şi privaţi) pe baza cărora ulterior ministerul să formuleze unele recomandări clare pentru instituţiile de învăţământ care pregătesc viitorii profesionişti.

Sugestii ar mai fi multe, argumente şi mai multe şi dezbateri s-ar putea încinge o mie. Ce este esenţial de înţeles e că atât România, cât şi Rep. Moldova mai au de parcurs foarte multe etape până la o educaţie performantă care să producă o economie sănătoasă şi o societate stabilă. Criza educaţiei e un subiect care macină acum aproape întreaga lume, mai ales de când şomajul, chiar şi în rândul celor mai înalt calificaţi, este şi problema americanilor, a scandinavilor (care sunt printre cei mai tari în materie de educaţie performantă) şi a britanicilor a căror tradiţie îi făcea să pară de nezdruncinat.

Vor fi poate mulţi care vor spune că nu educaţia e esenţială pentru că şi aşa jumătate din tineri pleacă la munci după absolvire, un sfert în străinătate şi restu au loc în Moldova aşa cum e ea. Dar educaţia este poate mai importantă decât o constituţie, pentru că totul depinde de ea,  investiţiile, creşterea economică, siguranţa, stabilitatea, performativitatea sistemului medical, profesionalismul mass-mediei, corectitudinea justiţiei, etc. Şi deşi mai avem mult până să putem investi în educaţie precum o fac guvernele scandinave, ar trebui să ne uitam la polonezi. Ei sunt singura ţară europeană care şi în perioada de criză au înregistrat creştere economică şi tot ei sunt cei care i-au depăşit pe englezi şi americani la calitatea învăţământului (pentru detalii vezi  http://www.economist.com/node/21529014).