În Viena – pentru că ambasada noastră mai e acreditată și pe lângă toate organizațiile internaționale cu sediul acolo;. ONU! OSCE! ONUDI! CTBTO! – și alte acronime capabile să suscite o creștere de puls pentru un proaspăt absolvent de Masterat în Drept. Perfect! Voi putea contribui la dezvoltarea imaginii țării acolo. Voi cunoaște oameni interesanți. Anii de dezbateri sigur îmi vor fi de ajutor în schițarea poziției Moldovei la diverse conferințe ONU și a scrierii discursurilor Excelenței sale.

“Dragă Corina,

Cu o oarecare întârziere venim cu un răspuns la solicitarea ta. Ministerul afacerilor externe a aprobat stagierea pentru perioada X-Y. In cazul în care planurile nu s-au schimbat te așteptăm la ambasadă.

Detalii importante:

-          Trebuie sa ai un statut legal în Austria;

-          Stagierea nu este remunerată;

-          Activitatea este mai mult tehnică, cum ar fi spre exemplu, răspuns la telefoane, remiteri fax-uri, înregistrare documente.

Cele bune,

Funcționar de înalt rang în cadrul ambasadei”

Imagine de Budi Satria Kwan

Diplomația în acțiune; cu o oarecare întârziere, Ministerul afacerilor externe a aprobat că pot remite faxuri, pe banii mei.

De ce angajăm “tineri entuziaști” dacă activitatea este mai mult tehnică? Cât de entuziast trebuie să fii, ca să te scoli  dimineața cu gândul “Ah! Ce-aș mai remite niște faxuri!” și cu fluturi în stomac de la înregistrat de documente? În limbajul ofertelor de muncă, entuziasmul nu înseamnă motivare, pasiune, energie și curiozitate – ci, mai degrabă, disponibilitatea de a munci pe bani puțini sau gratis.

Practica obligatorie din facultate e notorie pentru asigurarea anuală a instituțiilor de drept cu forță de muncă pentru coaserea dosarelor. Prezumție de idiotism din partea angajatorului sau pur și simplu pragmatism?

Ambele. Angajatorul caută piesa lipsă în puzzle care să-i acopere cât mai repede și cu cât mai puține cheltuieli necesitățile imediate. Iar pentru asta îți dă o cutie cu parametri determinați, numită job/internship, în care ai face bine să încapi, cu sau fără așteptări și potențial. Doar că angajatorul nu joacă corect: orice prezumție funcționează până la proba contrarie. Punându-te să remiți faxuri, el nu-ți creează situația în care s-ar naște această probă contrarie. Pentru că el are necesități foarte practice și interes puțin să te cunoască.

Apoi mai sunt și așteptările tânărului.  Asta îmi amintește de ziua în care am găsit 2 apeluri nepreluate și un SeMeSe de la pasiunea mea de pe atunci – un june neamț cu care am schimbat vreo 2 cuvinte pe holul căminului. Mintea mi se detonează instant: ce l-a făcut să pună mâna pe telefon? Asta implică, teoretic, că s-a gândit la mine înainte să apese butonașul verde. Și dacă se gândește la mine mai des? Dacă i-am acaparat mintea, îi apar periodic în vis, simte nevoia să îmi rostească numele în conversații aleatorii și îmi întreabă prietenii ce mai fac atunci când nu mă vede mai mult timp? Iar acum, acum, a decis să rupă – în sfârșit! – jocul tăcerii, să termine chinul așteptării întâlnirilor întâmplătoare, și să-mi mărturisească totul.

“Hei, poți să-mi împrumuți aspiratorul?”

Activitatea întotdeauna este mai mult tehnică.

Tu vezi Realizarea conceptelor, Provocarea ideilor, Cauza nobilă – angajatorul vede ecusoanele care trebuiesc tăiate pentru următoarea conferință, faxul care trebuie trimis cât mai repede și, dacă ai noroc – raportul făcut la timp.  Tu vezi părul lui blond încâlcit de briza oceanului, in luna de miere in Vanuatu – el vede părul de pisică și colbul pe podea. Până aici merge corelația logică.

Nimic nou. Lumea e pragmatică iar tinerii -  romantici. Suntem criticați că aspirăm prea sus și prea deodată, dar este, oare, atât de deplasată dorința de a face o muncă interesantă? Câți dintre voi – având, ipotetic, destui bani pentru asta – ar accepta oferta în Viena, și câți i-ar zice to Fax Off?