Pre-pop Warhol

Andy Warhol cu siguranță poate obține titlul de primul superstar a artei Pop. Pe lângă faptul că acesta reușeste să revoluționeze domeniul artei, Andy a fost și rămâne a fi o adevărată legendă. Până și data nașterii lui Andy Warhol rămâne un subiect de dezbatere, diferite date fiind găsite în varii publicații, dar pare destul de sigur că s-a întâmplat între anii 1928 și 1931. Data care apare cel mai frecvent este cea de 6 iunie, 1928.

Andy Warhol se naște în Forest City, în afara orașului Pittsburg, Pennsylvania, în familia unor emigranți cehi și este botezat Andrew Warhola. Andy are parte de o copilărie destul de grea. Andy era un copil foarte timid și bolnăvicios. Warhol, mai târziu, descrie această perioadă ca fiind foarte importantă în dezvoltarea personalității, abilităților artisitice și preferințelor sale tematice. Una dintre primele lui lucrări găsite, în afara caietelor de colorat, este o copie a unui anunț publicitar pentru produse cosmetice Maybelline. La vârsta de 13 ani, Warhol e nevoit să lucreze într-un magazin ca și consultant pe design, aici intră în contact, pentru prima dată, cu cea care mai târziu avea sa-i fie atât de aproape, – lumea publicității. Despre acest episod din viața sa, Warhol afirma:

Am avut un loc de muncă într-o vară într-un magazin și mă uitam prin Vogue și Harper Bazaar și reviste europene de modă, pentru un om minunat pe nume Dl. Voller. Primeam cincizeci de cenți pe oră, și munca mea consta în căutarea de ‘idei’. Nu-mi amintesc sa fi găsit vreodată ceva. Dl. Voller era un idol pentru mine, pentru că el venea din New York și asta părea atât de fascinant.

Warhol – artist comercial în New York

După ce finisează liceul, Warhol intră la Institutul de Tehnologie Carnegie din Pittsburgh (1949 -1952) și studiază pictura și designul tehnic. După finisarea studiilor, în 1949, se mută la New York, epicentrul artei, publicității și modei. Warhol este de-a dreptul fascinat de metropola gălăgioasă, cu atmosfera sa incendiară și stilul de viață agitat. Andy e sedus de magazinele elegante de pe Fifth Avenue, de centrul industriei publicitare și a artei comerciale de pe Madison Avenue, și de Park Avenue cu apartamente luxoase. Warhol nu pierde timpul și începe să-și arate portofoliul la diverși directori artistici, în speranța unei angajări. În acea perioadă toți cei care sperau la un post, se prezentau la costum și cravată, Andy însă arăta sărăcăcios, lucrările și le ținea într-un pachet de hârtie, și pe lângă toate acestea era extrem de timid. Ceea ce ne dă de înțeles că, în principiu, doar talentul său, lucrările inedite și tehnicile de lucru originale i-au oferit un loc de muncă. Sau nu. În scurt timp, Warhol începe să lucreze ca designer grafic în departamentul de publicitate pentru reviste ca Glamour, Vougue, și Harper’s Bazaar, anume în acea perioadă își schimbă numele în Andy Warhol.

Warhol trăiește „Visul American” la scurt timp după ce ajunge în New York și se bucură de un adevărat succes în lumea publicității cu adevărat înfloritoare la acea vreme. Warhol începe construirea primei „fabrici” de producție creativă, el devine atât de căutat, încât angajează asistenți care îl ajutau să reușească executarea tuturor comenzilor comerciale.

Andy Warhol, Pantofi, 1951-1955

Warhol Hyperstar. De la artist comercial la reprezentant al artei Pop

Începând cu anul 1959, ambițiile lui Warhol depășesc lumea publicității, el vrea să devină un al doilea Matisse (la nivel de faimă). De-a lungul carierei sale strălucite de grafician și ilustrator în domeniul publicității, Warhol a tot încercat să intre în lumea artei, însă fără mare succes, pentru că în acea perioadă „domneau pe tronul artei” expresioniștii abstracți: William de Kooning, Jackson Pollock, Rothko etc. Warhol ajunge la concluzia că publicitatea îi oferea un venit stabil și premii prestigioase anuale, în schimb arta ar fi putut să-i ofere statutul de star în adevăratul sens al cuvântului. Andy realizează faptul că până în acel moment el aleage subiecte care nu aveau cum să impresioneze cercurile de artă elevată. Desenele lui erau bune pentru design-uri șic, pentru produse elegante și pentru un public select, însă nu erau suficient de vulgare sau provocatoare pentru a impresiona snobii din lumea artei din New York.

În 1961, Ivan Karp lucra ca director artistic pentru prestigioasa galerie de artă Leo Castelli unde Lichtenstein, un alt reprezentant al artei Pop, avea expuse câteva lucrări. Karp îi vizitează atelierul lui Warhol și rămâne impresionat de o pictură cu sticle de Coca Cola: era atât de diferită de tot ce văzuse el până atunci! Debutul lui Warhol în lumea artei are loc în 1962, când e inclus la categoria „Young Talent USA” (Tinere Talente din SUA) în cadrul expoziției Art in America (Artă în America). Warhol nu pierde ocazia de a căpăta atenție din partea publicului și a presei și scrie în catalogul expoziție că ar fi „autodidact”. Warhol face prima declarație despre arta pe care o produce în catalogul expoziției din 1962:

Ador America, iar acestea (picturile) sunt niște comentarii despre ea. Imageria mea este o declarație a simbolurilor produselor dure și impersonale și a obiectelor materialiste și impudice din care este construită America de astăzi. Este o proiecție a tot ceea ce poate fi cumpărat și vândut, simboluri practice, dar efemere, simboluri care ne susțin.

Este important de evidențiat preocuparea lui Warhol pentru publicul său. În epoca modernă am asistat la o creștere cantitativă a publicului, ca urmare a procesului de urbanizare, de democratizare a accesului la cultură, a extinderii sistemului de învățământ și a mijloacelor de comunicare în masă. Venind din domeniul publictății artistul este convins de faptul că pentru a avea faimă, pentru a fi apreciat, pentru deveni un model, pentru a-și vinde lucrările el are nevoie de un public cât mai larg și cât mai divers. Warhol este de părerea că:

Arta Pop este pentru toată lumea. Nu cred că arta ar trebui să existe doar pentru câțiva aleși.

Aceeași abordare o vedem în fraza des citată a lui Warhol:

Ce este cu adevărat fascinant la această țară este că America a început tradiția unde cei mai bogați consumatori cumpără, în esență, aceleași lucruri ca și cei săraci. Poți să te uiți la televizor și să vezi Coca-Cola, și știi că președintele bea și el Cola, Liz Taylor bea Cola, și te gândești, că și tu poți bea Cola. Coca-Cola este Coca-Cola și nicio sumă de bani nu ar putea să-ți ofere o Coca-Cola mai bună decât cea pe care o bea vagabondul din colț.

După ce participă în cadrul „Young Talent USA”, Warhol își încearcă norocul la mai multe galerii pentru o expoziție solo. Ca într-un magazin, Warhol își dorea „produsele” pe cel mai vizibil stand. El considera că „pentru a fi un artist de succes trebuie să ai munca ta afișată într-o galerie bună, pentru aceleași motive pentru care, să zicem, Dior nu a vândut niciodată din Wool-worth (outlet). Este o chestiune de marketing.” Galeria Ferus din Los Angeles îi oferă posibilitatea să prezinte seria de picturi intitulate „Cutii de supă Campbell”. Expoziția însă nu s-a bucurat de mare succes. Un caz foarte cunoscut în ceea ce privește reacția pe care a generat-o expoziția lui Andy este acțiunea unui proprietar al unei alte galerii, de pe aceeași stradă, care cumpărase cutii cu supă Campbell și le-a aranjat în vitrină cu sloganul „Cumpărați aici mai ieftin, 60 de cenți pentru 3 cutii.”

Fabrica de Staruri a lui Warhol 

Lumea artistică și culturală newyorkeză a anilor ’60 a fost profund marcată de evenimentele din „Fabrică” (The Silver Factory). În toamna anului 1963, Warhol se mută într-o cladire pe Manhattan, pe East 47th Street, care era de fapt o veche fabrică. Billy Name este primul asistent permanent și fotograf oficial al lui Warhol și cel care a dat studioului denumirea de The Factory. La fel cum Charles III, rege al Spaniei îl avea pe Francisco de Goya ca pictor al curții regale în 1786, la fel și Andy avea un fotograf al curții mini-imperiului de producție care lua proporții din ce în ce mai mari. Dacă doreai ca poza ta să apară constant în ziare și reviste, dacă existența îți era (dar poate fi valabil și azi) validată de numărul aparițiilor în presă, atunci angajarea unui fotograf este o soluție perfectă pentru a genera în permanență știri. Salvador Dali, spre exemplu, avea unul sau doi fotografi care stăteau mereu în apropierea hotelului St. Regis și așteptau apariția celebrităților, Dali era informat când acesta trebuia să-și facă apariția, iar a doua zi poza lui apărea în presă.

 Pe lângă fotograful Billy Name, Fabrica găzduia artiști care căutau celebritate, era mereu vizitată de personalități marcante ca Truman Capote, Jim Morrison și Bob Dylan. Dar, de fapt, ușile Fabricii erau deschise pentru orice își dorea să pătrundă în lumea lui Warhol. Ce primea Warhol în schimbul ospitalității sale? Fabrica era un loc care producea în masă idei, oameni, concepte, filme și artă – era muza constantă a lui Andy. Tot în studioul Factory, Warhol a creat lucrările plastice care l-au facut celebru, lucrări create serigrafic, tehnica sa care îi permitea să reproducă aceeași imagine, la care să altereze doar culorile. Artistul declară într-un interviu:

Factory este cel mai potrivit nume. O fabrică este locul în care construiești lucruri. Aici fac sau construiesc lucruri. În arta mea, pictatul manual ar lua prea mult timp și oricum, aceasta nu mai este conform timpurilor în care trăim. Este vremea mijloacelor mecanice și folosindu-mă de acestea pot crea mai multă artă, pentru mai mulți oameni. Arta ar trebui să fie pentru oricine.

În această perioadă Warhol creează cele mai cunoscute opere ale sale: portretele lui Marylin, Jackie Kennedy și Liz Taylor, precum și reproduceri a sticlelor de Coca Cola și Pepsi. Prin utilizarea tehnicilor mecanice, repetitive, el a încercat să șteargă din arta orice urmă de personalitate și sensibilitate.

Originalitatea lui Warhol se definește, paradoxal, prin respingerea originalității. Caracteristica aceasta care l-a definit ca artist e validată prin lucrările lui, în care încearcă să sustragă subiectivismul și să lase la vedere doar esențialul. Prin intermediul lui Andy Warhol a culminat arta Pop în anii ’60. El este cel care duce la bun sfârșit țelul artei pop și anume apropierea artei de lumesc, de cotidian, de tangibil, de cultura urbană, de mass-media și nu în ultimul rând de publicitate. Și de oameni. Sau de consumatori?