Asistăm zilele acestea atît în România, cît mai ales în Republica Moldova la un soi de serbare-comemorare a ceea ce pe rețelele de informare se numește ”200 de ani de ocupație rusească”.  Recunosc că nu sînt un mare fan al patriotismului verde, gălăgios și demonstrativ care vehiculează argumente lacrimogene sau un soi de ură virulentă,  dar golită de reflecție. E la fel de adevărat că la 200 de ani de la ACEL eveniment trebuie să-l comemorăm, dar poate altfel, mai așezați, mai puțin obsedați de ACELEAȘI teme și clișee. Cei ”200 de ani de ocupație rusească” poate nu sînt chiar 200 de ani, poate că în acești ultimi 200 de ani am avut și o perioadă în afara acestui Imperiu sau poate că ar trebui să ne reamintim că există de ceva timp un stat numit Republica Moldova care încă așteaptă să fie gîndit și asumat. Poate era un moment prielnic pentru reflecție, în care să cugetăm ceva mai atent asupra a ce s-a întîmplat cu noi în acești ultimi 200 de ani? Poate ar trebui să ne reamintim că istoria nu trebuie iubită sau urîtă, ci doar înțeleasă și asumată. Prea multă patimă pentru trecutul nostru și prea puțină înțelegere pentru istoria nostră spune de fapt că noi sîntem în mare parte sclavii acelui trecut. Din păcate aceste lucruri arată că noi încă ne zbatem undeva la finele secolului XIX, ca și cum secolul XX nici nu a existat. Dar el a existat și a lăsat urme și răni foarte adînci. Iar cel mai grav lucru e faptul că de istoria noastră se ocupă politicienii, oameni care nu ar trebui sa se ocupe de trecut, ci de prezent și viitor. Dar asta e o altă discuție.

Fotografii de Igor Rotari de la Marșul Unionist din 13 mai 2012

În timp ce tineri în tricouri negre (prea  multe din păcate) și bătrîni cu icoane și steaguri tricolore în mînă încercau să ne demonstreze că ”Noi sîntem români” , undeva departe, dar din păcate nu la București, Iași sau Chișinău, se întîmpla un altfel de eveniment. Un eveniment de o importanță semnificativă și de lungă durată, dar nu atît de vizibilă.  Orașul  cu pricina se cheamă Moscova, fostă capitală a acelui  imperiu căruia i-a aparținut pînă acum vro 20 de ani și gubernia Basarabia. Iar evenimentul la care fac referință nu era decît o lecție publică ținută de doi dintre tinerii istorici basarabeni Andrei Gușco și Victor Taki cu titlul ”История с Бессарабией”, moderată de cunoscutul istoric rus Alexei Miller. Cum lecția și dezbaterile care i-au urmat au putut fi vizionate și online (o puteți vedea pe polit.ru), am urmărit cu mare atenție evenimentul. Surpriza foarte plăcută a fost aceea de a descoperi nu doar doi istorici dobă de carte, ci și două minți sclipitoare care au reușit nu doar să ne ofere date, informații importante, ci să explice semnificația acestui ”trai împreună” în Imperiul țarist și cum s-a întîmplat să trăim împreună.

Povestea evenimentului este însă puțin mai complexă, de aceea și spun că e foarte semnificativă. Prelegerea vine de fapt în urma apariției unui volum – atenție, la Moscova, nu la București sau Chișinău, cum ne-am aștepta -  la o editură rusă prestigioasă (NLO). Volumul ”Бессарабия в составе Российской империи / Basarabia în componența Imperiului Rus” semnat de cei doi istorici face parte din cadrul unui proiect al editurii NLO în colaborare cu CEU (Central European University)  numit ”Окраины Российской империи” și care analizează aceste zone de periferie ale Imperiului.

Cum abia acum am primit cartea și nu am reușit să o termin de citit nu voi spune decît că este o carte care tratează problema așa cum ar trebui să o facă o bună carte de istorie care îți oferă nu doar date, informații brute, ci și o înțelegere a acestui ”trai împreună” cu bunele și relele vremurilor sub care am trăit. La comemorarea a 200 de ani de la ACEL eveniment avem nevoie anume de astfel de EVENIMENTE: un moment de reflecție care să ne facă să înțelegem mai bine cum și ce s-a întîmplat cu noi și care să ne ajute să facem un pas mai departe. E important că în acest moment avem această carte, însă e păcat că o avem doar în rusă. Sper ca una din editurile importante de la București, Iași sau Chișinău să sară cît mai repede să o traducă și să o publice (Polirom & Cartier se aude?!!). Cu toate că tare mă tem că o carte atît de bună o să rămînă într-o limbă străină, asa cum au rămas din păcate cărțile excelente ale lui Petru Negură – „Ni héros, ni traîtres. Mes écrivains moldaves face au pouvoir soviétique sous Staline” și a Stellei Ghervas – ”Réinventer la tradition. Alexandre Stourdza et l´Europe de la Sainte-Alliance” (Premiul Academiei Franceze). Din nefericire, patriotismul nostru se consumă gălăgios, iar patrioții tăcuți au nevoie de orașe precum Paris sau Moscova pentru a regîndi istoria noastră, ceea ce în mod normal trebuie să se întîmple mai ales la Chișinău sau la București. Repet pentru a cîta oara: prea mulți patrioți și prea puțini cetățeni pe meleagurile noastre.

Conferința și coperta cărții pot fi accesate aici:

http://www.polit.ru/article/2012/04/26/anons_basarabia/

http://www.nlobooks.ru/node/1810