Tare urat este Chisinaul cand copacii n-au frunze. Si mai urat este cand toata zapada adunata de o luna se topeste. In drum spre strada Eminescu cu numarul 72, unde isi joaca spectacolele cei de la Teatru-Spalatorie ma gandeam cat de trist si disperat este tot ce inconjoara monumentul lui Stefan cel Mare. Apoi am calcat intr-o baltoaca drept in mijlocul trotuarului si am injurat in vreo 3-4 limbi de ciuda. Ca mi-a intrat apa rece si murdara in ghetele albe. Si ma intrebam cum poate ziua asta sa devina mai aiurea.

- Da’ despre ce-i spectacolul?

- Despre evrei.

Si imediat m-am corectat.

- Despre oameni.

- Apu despre evrei sau despre oameni?

grafică de Stefan Zsaitsits

Clear History se cheama spectacolul. Nu am citit chiar tot ce-a scris Nicoleta Esinencu (tipa aia care scrie cu injuraturi) si nici n-am vazut chiar toate spectacolele de teatru din orasul asta. Dar pot sa spun ca este pe departe cel mai bun, inspirat si corect titlu pe care l-am intalnit. Eu, de exemplu, inainte de a lasa pe oricine sa foloseasca computerul meu, am grija sa dau un Clear History. Ca sa fiu sigur ca nu cumva respectivul/respectiva sa vada pe ce site-uri porno intru eu. Sau cat de des vizitez Unimedia. Sau 4chan. Sau site-ul meu.

Exact asa cum prietenul meu cel mai bun n-o sa afle ce fel de porno ma incalzeste pe mine, asa si eu n-am aflat nimic despre cati evrei au fost omorati la mijlocul secolului trecut din Istoria de la scoala. Noua nu ni s-a vorbit despre holocaust (cu initiala mica, asa trebuie). Cineva a avut grija sa dea un click in asa fel ca elevii clasei a 12-a sa invete din istorie numai lucrurile care convin. E simplu. Clear History. Si типо n-o fost.

Spectacolul este o lucrare foarte matura. Atat lucrul Nicoletei cat si al celor 3 actori implicati mi s-a parut aproape impecabil. Eu tot timpul ziceam ca eu nu stiu cum trebuie sa fie teatrul. Eu stiu numai cum nu trebuie sa fie teatrul. Si pentru prima data in Moldova, am avut impresia ca matinca asa. Cam asa. Prin zona asta.

N-a fost despre evrei, pana la urma. A fost despre responsabilitate. Stateam in scaunul cela incomod si ma simteam atat de vinovat. Vinovat ca nu cunosteam lucrurile astea. Vinovat ca nu m-a interesat niciodata. Vinovat ca nu-mi cunosc istoria de acum cateva zeci de ani. Sentimentul asta de vina este foarte comod, de fapt. Pentru ca atunci cand mi-a intrat apa rece in gheata alba am putut sa dau vina pe Chirtoaca si pe toti cei care lucreaza cu el. In cazul asta nu aveam pe cine. Stateam pur si simplu in scaun si ascultam niste povesti care deveneau tot mai dure si mai dure. De la cuvantarea de 1 septembrie s-a ajuns la bataie, de la bataie la Antonescu, de la Antonescu la arme, de la arme la sange, de la sange la gropi comune, de la gropi comune la gropi cu oameni vii peste care se dadea pamant, de la gropi cu oameni vii peste care se dadea pamant la fecale, de la fecale la mirosul de carne fripta, de la mirosul de carne fripta la o umilinta incredibila si de acolo direct la libertate. Si cand s-a ajuns la libertate pana si prietenul meu (pe care nu-l iei cu una cu doua, ca el e mai pohuist de felul lui) a scapat o lacrima.

Eu nu cred in talent. Adica eu cred ca el exista, dar nu cred ca are vreun loc/rol in arta contemporana. Eu nu stiu cat de talentata o fi Doriana Talmazan (actrita aia care joaca in spectacolele lu’ Esinencu), dar am vazut-o de mai multe ori lucrand si pot sa spun ca in Clear History este pur si simplu foarte exacta si atat de coerenta. Fie ca a vorbit cu cuvintele lui Antonescu sau cu ale unei femei care si-a vazut mama murind langa ea (si n-a plans-o), a reusit sa-mi bage-n cap fiecare silaba. Cu atata drag si sinceritate ne vorbea si eu atat de tare voiam sa arunc cu ceva in ea. Ca sa taca. Mi-a infipt cutitul inca de la lista evreilor din fiecare localitate si l-a tot sucit de atunci incolo. Si e incomod. Se pare ca pe actrita asta chiar o intereseaza tot ce face. Se pare ca chiar o doare. Si mie asta mi se pare mai important decat talentul.

Irina Vacarciuc e talentata. Precis. Prea bine a jucat-o pe Nata Albot (in spectacolul ROGVAIV). In Clear History este mai laconica si mai adunata. Personalitatea ei mare si coloarata, care de obicei e pe toti peretii, a fost adunata intr-un punct. Si acolo ne uitam cu totii. Irina mi s-a parut mai sincera decat am vazut-o pana acum. Mai adevarata, nu stiu cum. Parca spunea mai putin parerile ei personale si era parte dintr-un mesaj comun. Mai ales la ea am simtit un sentiment de vina vizavi de ce auzeam. Mai ales la ea am vazut ironie si revolta totodata. Si parca tot ea era cea mai emotionata. Era supusa unei idei si s-a tinut din rasputeri pe linie dreapta.

Veaceslav Sambris are o capacitate rara de a asculta si a intelege ce i se cere. Sau asa mi s-a parut mie. La el am vazut mai putin atitudine personala si foarte multa Esinencu. Ciudat ca tonul textului si punctul din care a pornit autoarea (ala pe care l-am vazut eu) a fost preluat tocmai de barbatul din spectacol, si nu de cele doua femei. Tot ce-a spus Sambris mi s-a parut poezie. Si rima atat de bine cu imaginile de pe fundal, cu interventiile actritelor, cu muzica si cu viteza spectacolului. El a fost cel care dadea ritmul si servea drept un catalizator pentru tot ce se intampla in jur. Da, poate a jucat un pic. Dar, iarasi, mi s-a parut un joc destul de poetic, chiar daca uneori exagerat. Presupun ca un asemenea text nu-l poti duce pana la capat, daca nu pastrezi o anumita distanta intre tine si cel despre care vorbesti. Ca altfel curge крыша. Cred ca imi este mai aproape Sambris-interpretul decat Sambris-actorul.

Daca e sa trec de partea cealalta, pot sa zic ca m-au deranjat lacrimile turnate cu pipeta pe obraji, la fel ca si stersul lor cu servetelul. Mi s-a parut un gest in plus, apasat si poate un pic obraznic. Nu am inteles nici de ce actorii aveau cate o telecomanda cu care ne dadeau sunetul. Asta cu telecomanda le crea o imagine usor aroganta pe alocuri. Pentru mine a ramas un moment tehnic, care n-a spus nimic mai mult. Se presupune ca ei apasau butonul PLAY. Si din boxe suna un fragment din marturiile alea adevarate, spuse de oameni adevarati, care au trecut prin asta. Actorul apasa PLAY, omul incepe sa povesteasca. Un fel de ordin din asta foarte tehnic, atat am vazut.

Subsolul de la Eminescu 72 nu e cel mai frumos loc din Chisinau. Este destul de intunecos, WC-ul nu este tocmai curat, scaunele nu-s cele mai comode si e cam frig. Si iata ca taman aici, in acest subsol murdar, s-au gasit 4 oameni care au reusit sa curete un pic o istorie. S-o clarifice pentru mine si pentru amicul meu. S-o clarifice pentru membrii PCRM sau PPCD pe care i-am zarit in sala. Au reusit sa-i faca pe cativa zeci de oameni sa spuna in voce tare “Fiti vrednici de cinstea pe care v-a facut-o istoria, armata Marelui Reich si neintrecutul ei comandant Adolf Hitler”. Si oamenii au spus. Fara sa fie siliti de nimeni. Li s-a zis si ei au repetat. De impuscat n-o impuscat, da fanariu l-o tinut…

La Teatru-Spalatorie poti sa-ti faci rezervare. Prin mail, telefon sau sms. Intrarea e vreo 40-60-80 de lei moldovenesti. Eu cred ca Clear History e un spectacol pe care trebuie sa-l vada toata lumea, indiferent de cum este ea. Si nu doar pentru ca sa vada poate cel mai bun produs de pe piata artistica (suna сильно) la moment, ci ca sa se intrebe cat de importanta este istoria. Cat de importanta este viata unui om. Cat de pretioasa este puterea, cat de valorosi sunt banii si cat de curata este constiinta.

Poate site-urile pe care le vizitam, pornografia cu care ne delectam, video-urile de pe YouTube pe care le avem pe repeat si manelele pe care le ascultam trebuie sa stea in History? Poate acolo le este locul? Poate ele sunt o parte din noi? Si poate este mai curajos sa le recunoastem si sa ni le asumam decat sa dam un click si sa ne facem ca n-au fost? In orasul asta a fost Ghetou. In tara asta au murit evrei. Si n-a venit Hitler sa-i impuste.

P.S. Finalul e optimist oricum.

Anonymous

(lipsa diacriticelor este preferința autorului, n.r.)