Cât de gravă este problema demografică?

Dacă despre tendinţele demografice din ultimii ani putem spune că au fost destul de îngrijorătoare, atunci prognozele pentru viitorul apropiat sunt de-a dreptul alarmante. Astfel, populaţia Moldovei în ultimii 10 ani a diminuat cu circa 83640 oameni (-2,3%), iar ponderea populaţiei cu vârsta mai mare de 65 de ani a crescut de la 8.6% în 2000 la 14,4% în 2011.

Însă, conform prognozelor noastre, până în 2020 populaţia ţării va fi deja cu circa 160 mii oameni mai mică, iar ponderea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani va ajunge la 22%-23%. Principalele cauze ale acestui fenomen ţin de rata de fertilitate care este una din cele mai mici din Europa (1,3 în comparaţie cu media europeană de 1,6), migraţia populaţiei economic active, precum şi atingerea vârstei de pensionare a persoanelor născute în perioada exploziei demografice după cel de-al doilea război mondial. Tendinţele respective sunt reflectate în figura de mai jos, unde se observă în mod clar diminuarea ponderii populaţiei tinere, care asigură principala resursă reproductivă a societăţii, în paralel cu creşterea ponderii vârstnicilor.

Figura 1: Structura populaţiei pe principalele categorii de vârstă din anii 2000, 2011 şi 2020 (prognozat)

Sursa: BNS şi prognozele EG

Implicaţiile economice şi sociale

De cele mai deseori, problema crizei demografice este abordată în comun cu cea a sustenabilităţii sistemului public de pensii. Problema esenţială rezidă în creşterea raportului dintre persoanele care au depăşit limita de vârstă de pensionare – „beneficiarii” plăţilor din fondul public de pensii – şi cele cu vârsta aptă de muncă – „finanţatorii” actualului sistem. Aceste presiuni crescânde asupra fondului sunt legate de caracterul redistributiv al acestuia. Astfel, sistemul este bazat pe solidaritatea generaţiilor – principiu conform căruia plăţile contribuabililor sunt în mod automat redistribuite pensionarilor.

Din cauza problemelor demografice menţionate – suprapuse pe o rată înaltă a economiei informale, migraţiei populaţiei cu vârsta aptă de muncă şi ratei mici de ocupare – fondul public de pensii pe parcursul ultimilor ani se află într-un adevărat impas. Astfel, în timp ce cheltuielile din fond planificate pentru anul 2012 vor depăşi estimativ 10% din PIB, din bugetul de stat sunt alocate suplimentar 950,8 milioane lei exclusiv pentru acoperirea deficitului bugetului de asigurări sociale de stat. În acelaşi timp, pensia medie nu acoperă nici pe aproape minimum de existenţă al pensionarilor, confirmându-şi încă o dată ineficienţa şi nesustenabilitatea. Dacă nu se va produce o reformă de substanţă a sistemului actual, nu este greu de înţeles că continuarea diminuării populaţiei economic active în paralel cu creşterea rapidă a numărului de pensionari va complica şi mai mult activitatea fondului public de pensii în viitorul apropiat.

Pe lângă presiunile asupra sistemului public de pensii, actuala tranziţie demografică implică şi efecte directe asupra economiei naţionale. În primul rând, diminuarea ponderii populaţiei economic active presupune încetinirea creşterii economice pe termen lung din cauza reducerii consumului şi a investiţiilor. Totodată, reducerea bazei impozabile în paralel cu creşterea cererii pentru servicii medicale şi a transferurilor sociale, poate afecta negativ echilibrul finanţelor publice. La rândul său, aceasta ar spori necesitatea Guvernului de a se împrumuta pe piaţa internă, iar creşterea concurenţei cu sectorul real pentru creditele bancare ar putea stimula efectul de eliminare a investiţiilor din economie („crowding out effect”).

Un specific al tranziţiei demografice din următorii ani ţine de creşterea, deşi neînsemnată, a ponderii populaţiei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 50 de ani. Conform ipotezei ciclului vieţii^[1], generaţiile mai tinere tind să fie debitori neţi, datorită nivelului mai mic de venituri în raport cu necesităţile de consum, în timp ce generaţiile puţin mai în vârstă (în care se pot încadra cei de 35-50 ani) sunt creditori neţi în virtutea nivelului mai înalt de venituri. Prin urmare, creşterea ponderii grupei de vârstă 35-50 ani în total populaţie în următorii ani ar putea avea cel puţin 2 implicaţii: (i) aceasta va constitui principala sursă de finanţare a fondului public de pensii, fiind singura grupă de vârsta dintre cele apte de muncă care va creşte ca pondere în următorii ani; şi (ii) sistemul economic ar putea beneficia de un influx de economii din partea populaţiei din grupa de vârstă respectivă, alimentat şi de neîncrederea în capacitatea sistemului public de pensii de a asigura minimul de existenţă în perioada post-activă. Totodată, aceasta reconfirmă necesitatea dezvoltării pieţei financiare nebancare şi a instrumentelor financiare de economisire, care ar servi ca alternative depozitelor bancare, absorbind acest influx de economii şi realocându-le în activităţi investiţionale.

Care este fereastra de oportunitate?

Guvernul, chiar şi a unei ţări atât de sărace în resurse precum este Moldova, dispune de mai multe instrumente în vederea atenuării efectelor crizei demografice. În primul rând, obiectivul ameliorării situaţiei demografice trebuie să figureze în principalul document de planificare strategică „Moldova 2020” care, la moment, din păcate, lipseşte. Aceasta va permite prioritizarea politicilor publice în domeniul respectiv, precum şi va asigura credibilitatea acestora.

În continuare, accentuăm că, în pofida situaţiei triste şi a prognozelor şi mai sumbre, situaţia demografică actuală include şi o fereastră de oportunitate. Astfel, la finele anului 2011, cele mai numeroase persoane au fost cu vârsta cuprinsă între 20 şi 27 de ani, care sunt rezultatul exploziei demografice din anii ’80. Astfel, aceşti tineri constituie, la moment, principalul potenţial reproductiv al societăţii pentru următorii ani, deciziile cărora pot, fie agrava, fie atenua criza demografică. Prin urmare, eforturile autorităţilor publice centrale trebuie să fie concentrate asupra creării tuturor condiţiilor necesare constituirii şi dezvoltării familiei tinere, ceea ce ar putea valorifica potenţialul reproductiv al acestei generaţii. În acest sens, ar putea fi binevenite următoarele acţiuni:

• Promovarea politicilor de dezvoltare a creditării ipotecare în baza unor parteneriate public-private sau a schemelor de garantare parţială a creditelor respective^[2]. Aceasta va permite facilitarea accesului familiilor la propriul imobil locativ şi ar tăia din motivaţiile tinerilor de a emigra.
• Reformarea cadrului regulator privind piaţa muncii, în vederea sporirii flexibilităţii acesteia, precum şi îmbunătăţirea substanţială a sistemului de educaţie. Aceasta va contribui la creşterea ofertei de forţă de muncă mai calitativă şi, respectiv, la valorificarea mai eficientă a potenţialului capitalului uman autohton.
• Ameliorarea climatului de afaceri autohton prin demontarea măsurilor care limitează activitatea antreprenorială, asigurarea transparenţei activităţii principalilor instituţii de stat şi reformarea justiţiei şi a sistemului judecătoresc. Dinamizarea activităţii investiţionale va stimula cererea pentru forţa de muncă, ceea ce va contribui la creşterea acumulărilor la fondul de pensii şi, respectiv, la diminuarea presiunilor asupra acestuia.
• Dezvoltarea sistemului de pensii multi-pilon prin introducerea graduală a pilonului II – sistemul de pensii cumulativ şi obligatoriu. Acesta va permite unei părţi din contribuţiile plătite în fond să fie acumulate pe conturile plătitorilor, care ulterior vor fi reînvestite în instrumente financiare cu risc redus (de exemplu, titluri de stat). Garantarea dreptului de proprietate a contribuabililor asupra defalcărilor în fondul de pensii va stimula participarea acestora şi, respectiv, va diminua practica „salariilor în plic”.

Implementarea măsurilor respective nu trebuie în nici nu caz amânată, având în vedere gravitatea problemei, riscurile acesteia pentru stabilitatea macroeconomică a ţării, precum şi faptul că fereastra de oportunitate nu poate rămâne deschisă la nesfârşit. Prin urmare, Guvernul trebuie să exploateze la maxim această şansă pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a sistemului social şi dezvoltarea durabilă a societăţii în ansamblu.

Adrian Lupuşor