Roman Holliday (1953)

”I could do some of the things I’ve always wanted to.”

O prințesă plictisită de toate fomalitățile pe care rangul o obligă să le îndeplinească se răzvrătește împotriva programului strict pe care îl are strecurându-se din palat și petrece o zi întreagă cu un jurnalist american. Decorul în care Ann face toate lucrurile pe care și-a dorit vreodată să le facă este Roma și chiar dacă filmul este alb-negru, orașul este extrem de colorat, în rolul principal e Audrey Hepburn, iar filmul e regizat de William Wyler, nume care, orice cinefil știe, e o garanție pentru valoarea lui.

The Graduate (1967)

“Are you here for an affair?”

Devenit foarte repede hit, filmul lui Mike Nichols este reprezentativ pentru revolta tinerilor aparținând clasei de mijloc din California anilor ’60. După absolvirea colegiului, Benjamin Braddock, interpretat de Dustin Hoffman, preferă să plutească în piscina părinților săi decât să urmeze sfaturile adulților din jur, cu soarele reflectat în ochelari și o băutură în mână, în timp ce „The Sound of Silence” de Simon and Garfunkel se aude pe fundal, reflectând perfect starea personajului, sau “Here’s to you, Mr. Robinson”, folosit ironic, atunci când Benjamin se lansează într-o aventură cu dna Robinson, în timp ce se îndrăgostește de fiica lor Elaine.

Dazed and Confused (1993)

”Put some ice on it. After that, there’s nothing a few beers won’t take care of.”

Este ultima zi de școală într-un oraș mic din Texas, în anul 1976. Elevii mari terorizează bobocii și toată lumea – fotbaliști, tocilari, rockeri, majorete, hippioți –  încearcă se se drogheze sau să se îmbete. Dezmățul care urmează după ultima lecție e de neimaginat – conținutul dulapurilor se golește direct pe hol, hârtiile zboară în toată părțile în timp ce elevii aleargă spre ieșire, pe melodia lui Alice Cooper „School’s out”. Te face să îți dorești să fii încă o dată în școală doar pentru a trăi bucuria de a ieși în vacanță.

Before Sunrise (1995)

”No, then it’s like some male fantasy. Meet a French girl on the train, fuck her, and never see her again.”

Călătorind cu trenul prin Europa, americanul Jesse și franțuzoaica Celine se cunosc și decid să-și petreacă noaptea împreună în Viena. În dimineața următoare, el se întoarce în America, ea în Paris. Totul se întâmplă în acest interval, filmul nu are nici una din răsturnările de situație cu care ne-au obșnuit comediile romantice din ultima vreme, nu are momente siropoase, este linear, monoton, caracteristic pentru filmele lui Richard Linklater, care a regizat și filmul de mai sus, iar cea mai mare capacitate a lui este de a menține spectatorul atras în conversația obișnuită dintre doi oameni – va schimba însă felul în care percepi întâlnirile întâmplătoare.

The Talented Mr Ripley (1999)

„Why is it when men play they always play at killing each other?”

În Manhattan-ul anilor ’50, Tom Ripley împrumută o jachetă Princeton pentru a cânta la pian la o petrecere în grădină. Nu va mai ieși aproape niciodată din identitatea de împrumut, însă aceasta presupune să mintă că-i place jazz-ul, să-și schimbe tunsoarea, să imite caligrafii și inflexiuni ale vocii, să fure, să răpească, să ucidă și să fie împăcat cu toate astea. Când te sustragi pentru câteva clipe suspansului, bine controlat de către Anthony Minghella, poți vedea însă o uluitoare vară italiană, costume asortate în culori pastelate, străzi pavate și nopți de vară boeme.

Y tu mama tambien (2001)

„She was wearing the panties with flowers on them!”

Tenoch și Julio, doi adolescenți apropiați, obsedați de sex, planifică o călătorie către o plajă imaginară numită „Boca del Cielo” împreună cu o femeie care fuge de căsnicia ei ratată și marcată de infidelitatea soțului. Există o subtilă critică a societății și tradițiilor mexicane strecurată în mici detalii pe care le inserează naratorul, ceea ce transformă comedia lui Alfonso Cuarón într-un film inteligent despre oameni tineri, clase sociale, țeluri, descoperiri și revelații.

Vicky Christina Barcelona (2008)

”I’ll go to your room, but you’ll have to seduce me.”

Cred că Woody Allen a făcut acest film fiind în vacanță, pentru că în mod evident și-a luat concediu de la preocupările sale intelectuale și poveștile cu morală. Dacă ești un admirator al regizorului american și idila celor două americance într-o vacanță în Spania, pasiunea lor pentru un pictor spaniol și relația înflăcărată, care merge până la schimburi de focuri de armă, cu soția acestuia ți se par prea lipsite de substanță, acesta este cel mai bun unghi din care poate fi privit și înțeles – ce se întâmplă nu are importanță decât pentru că e trăit sub soarele mediteranean.

Taking Woodstock (2009)

„Everyone with their little perspective. Perspective shuts out the universe, it keeps the love out.”

Un puști ajunge să-i convingă pe plafonații membri ai administrației locale să găzduiască, în loc de obișnuita lor sărbătoare, un festival care își caută locul de desfășurare – va fi cel mai mare festival de muzică din lume. Woodstock-ul din acest film nu este însă unul al maselor de oameni tineri, al muzicii, al ploii, ci unul foarte personal, focalizat pe câțiva localnici pe care i-a surprins amploarea neașteptată a evenimentului. Woodstock-ul nu s-a întâmplat pe scenă, ci în furgonete, corturi, noroi, în realități distorsionate de iarbă și LSD, iar regizorul And Lee îl prezintă exact așa.