- Mama sa vine să îl viziteze în penitenciar pentru prima dată în 6 luni de când stă el aici și îi aduce narcotice. Unde să se ducă băiatul ăsta după ce iese din penitenciar?

- Sau vine prima dată tatăl beat turtă, că noi trebuie să îl ținem în picioare, vine a doua oară, iar a treia oară, băiatul ne spune că dacă îi vine tatăl, să zicem că el nu e aici.

Bineînțeles, mama iubitoare nu era interesată de plăcerea feciorului, cât de dezvoltarea dependenței de droguri printre ceilalți tineri aflați în penitenciar. Business.

Majoritatea deținuților (acum sunt 39 în total, dar o să mai vină câțiva în toamnă, spune aproape optimist și aproape cu drag Denis, ofițerul responsabil de activități sociale, inclusiv KVN) provin din familii social-vulnerabile. Părinții vin să îi viziteze preponderent de ziua copiilor, pentru că atunci penitenciarul asigură transport gratuit. Și la unii tineri vin și câte 12 membri de familie, frați, surori, unchi. La alții nu vin deloc. Dar își scriu scrisori zilnic și primesc și colete cu haine, cu mâncare, cu bani.

85% dintre deținuți sunt în penitenciarul de la Lipcani pentru crime grave sau deosebit de grave. Furturi mari, repetate, violuri, omoruri. Pentru furturi obișnuite nu mai e închis nimeni azi, ne spun gardienii.

SERA sau singura promisiune respectată

Alexandru Covali lucrează de doi ani în penitenciarul de la Lipcani. A fost colaborator de poliție. A făcut Academia de Poliție și Istoria. A fost profesor de istorie. Acum a ieșit la pensie și lucrează în sera de la penitenciar, singurul lucru din toate câte au fost promise până acum băieților și care chiar a fost donat (grație fundației Filacolia). În rest, s-au donat doar portocale și ciocolate, chiar dacă s-au promis milioane. Pentru că e prea departe, pentru că, pentru că…

Ca în tabără la Vadul lui Vodă sau liberalismul în penitenciarul pentru minori de la Lipcani

În seră lucrează în mod constant cam opt băieți. Nimeni nu e impus să lucreze dacă nu vrea. Fiecare are colțul lui. Dar se mai ajută unii pe alții. La libertate, unii au mai făcut grădinărit și îi ajută pe începători.

- Fiecare are talentul lui. Unul e mai bun la grădinărit, altul – la strungărit sau la tâmplărit.

Spune domnul Covalenco cu un accent românesc pronunțat și cântând Let it be în timp ce intrăm în seră. Unde cresc roșii, ceapă, castraveți.

- Tu ești responsabil de roșii sau de castraveți? întrebăm noi.
- De pepeni sau de pătlăgele? repetă Denis în momentul în care urmează o pauză.
- Eu îs cu tătu.
El e șeful pe seră dintre condamnați. Pe тяплицэ.

- Mai vorbesc cu ei despre istorie. Și pe ei îi interesează, dar nu știu lucruri esențiale, cum ar fi cine e Lenin.
- Noua generație.

Cam tot ce se află pe teritoriul penitenciarului este făcut de băieți, de condamnați. Ei sădesc trandafirii, ei au făcut moara asta, prin anii 90, ei sădesc legumele, au grijă de animale, de cai, de vaci, de vițeluși. Vreo 8 vițeluși.

MONICA

Pe pisica neagră a penitenciarului o cheamă Monica. Tot condamnații i-au ales numele. Ne trece calea.
Циганка, Моника, Сара sunt numele vacilor pe locul cărora stăteau caii în timpul zilei.

Monica e un nume popular aici.

- Cam 10-15% dintre tineri merg la biserică. Când vine vreo altă confesiune, se duc toți, că se dau dulciuri.

Băieților le plac mult dulciurile, pizza și Coca Cola. Le aduce aminte de libertate.

/Pictează icoane, confecționează rame, dar nu le pot vinde, încă nu au ieșire la agenți economici./

- Care e problema cea mai mare în penitenciar?
- Lipsa materiei prime. Avem prea multe lecții teoretice la școala profesională și prea puține practice. Unii băieți trec deja a treia oară aceleași lecții. Instrumentele pe care le folosesc băieții sunt din anii 40. Nu avem lemn pe care să îl poată prelucra ei. Dar o să facem, o să găsim.
Directorul penitenciarului, un tip de înălțime puțin peste mediu, mare, chel, bine-intenționat, puțin nervos că noi îi creăm probleme în plus de rezolvat, dar în cele din urmă deschis.

- Vrem chiar să expunem permanent lucrările tinerilor pe pereți și sub ele să scriem, să rămână: Condamnatul X a făcut acest obiect din lemn.

Foarte încurajator să scrii că lucrarea îi aparține Condamnatului Leonid și nu lui Leonid. Stigmatizare.

- Și ce fac condamnații după ce ies la libertate. Avem un condamnat care a împlinit majoratul deja, și-a ispășit pedeapsa, dar nu are unde să se ducă. Nu-l pot da afară, nu știu cine o să îl angajeze, și așa e mare problemă să te angajezi la noi. A он еще из З. Eu vorbesc mai bine în rusă, scuzați-mă.
Directorul penitenciarului.

Școala

În prima jumătate a zilei, tinerii merg la școală, unde predau lecții pentru clasele a 7-a – a-9-a profesori din școlile din împrejurimi, de la Lipcani, de la Edineț. Anul acesta s-a schimbat regulamentul, înainte de asta existau profesori angajați permanent în școala penitenciarului. Pentru că era mereu lipsă de cadre didactice și în special de cadre didactice calitative, s-a decis această măsură inclusivă de a aduce profesori din licee și școli din localitățile vecine. Însă problema e că sunt și băieți care au doar 4 clase și abia învață a citi într-a șaptea.

- Cel puțin ceva învață aici. Dar în general, cam 70% au aptitudini. Media e cam 6-7 la examene.
- 9, 10 să luăm? Nuuu, spune unul dintre tineri. Unul dintre tinerii mai dezghețați. Imposibil!

Domnul Covalenco.

- Noi le spunem să învețe, să învețe, unii înțeleg că asta e important, alții ne privesc sceptic. Ei văd cum trăiesc părinții lor, ei văd că părinții lor nu-și permit drumul de la Chișinău la Lipcani.

Exact aceleași cuvinte ni le-a repetat unul dintre tineri cât am discutat în camera lor, care e dormitor și salon. Pentru că chiar crede în asta sau pentru că credea că vroiam noi să auzim? Părea sincer.

Ca să ajungi cineva, trebuie să începi prin a fi nimic. Honoré de Balzac.
Inscripție în clasa de istorie și literatură.

Doamna Ludmila este unul dintre cei doi psihologi din penitenciar. Băieții au ore programate săptămânal când merg la psiholog, dar ei pot solicita întâlniri adiționale. Și o fac destul de des.

- Vorbim despre problemele personale, despre relații, despre părinți. Eu le dau exerciții de cum să se calmeze.
- Prieteniile și le-au păstrat?
- Nu prea. Prietenii sunt cât ai bani și statut social, zice Denis.
- Despre relații de dragoste vă povestesc?
Ludmila: Povestesc. Sunt abonați la o revistă, Tropoțica sau Tropoțel, și acolo își mai găsesc prietene cărora le scriu. (Tropoțica și Monitorul Oficial sunt în topul listei de preferințe de lecturi).
- Homosexuali aveți? V-a menționat vreun băiat asta în discuții?
Denis și Ludmila au râs și au zis că
nu.

Ocupații. Intrăm în dormitoarele băieților. 16-18 persoane dorm într-o cameră de 90 m2. Au venit după examenul de capacitate la română. Atmosfera generală era ca de o tabără la Vadul lui Vodă.

- De ce? 2 telefoane am măguit. Am de stat aici 3 ani și 3 luni. Articolul 190. Tatuajele mi le-am făcut la 13, înainte să vin aici. Tare vreau să mi le scot,

spune unul dintre băieți ascuzându-și mâna.

- 100 de euro costă să îți scoți tatuajele. Și eu o să mi le scot la libertate.

Seara băieții se uită la fotbal, dar mai ales la filme. La seriale, la comedii, la filme de acțiune. Forsaj e ultimul film pe care l-au văzut. NIT-ul e postul preferat TV, pentru că dă filme multe. Să privești filme de acțiune în penitenciar.

- Cărți citiți?
- Da, citim. Romane.
- Istorice sau de dragoste?
Și a urmat o tăcere. Mai târziu am văzut că unul dintre băieți citea o biografie a unui luptător kung-fu în rusă.

KVN sau poezii, cântece, scenete

Toți cei pe care i-am cunoscut pe parcursul zilei petrecute la Lipcani, atât gardieni, cât și deținuți, sunt implicați în KVN.
- Fără solidaritate nu faci nimic într-un penitenciar.
Chiar recent a avut loc o competiție.
- Cine-a câștigat?
- Noi, Paradisul.
Cealaltă echipă se chema Visul.
S-au dat diplome.
- Pentru fiecare activitate vi se dă diplomă?
- Nu și normal.

SPORTUL

Au corpuri destul de atletice. Mai atletice decât ale băieților dintr-un liceu din Chișinău la sigur.

- Jucăm fotbal, tenis de masă, baschet.

- De obicei câștigăm noi.
Cel mai mare scor a fost 6 la 1 la Spartacheadă.

Denis:
- Iaca lor computerele le plac.
Tânăr:
- Ei, dacă am avea internet. Da așa.

Acum urmează un festival de cântece și dansuri între penitenciarele de minori din Ucraina și din Republica Moldova. Vine o profesoară din societatea civilă și îi învață pe tineri să danseze călușarii, bătuta, hora.

Vadul lui Vodă. Discuția a fost ca între niște tineri de la o tabără de la Vadul lui Vodă. Nu din cercul tău imediat de prieteni, dar pe care îi vezi o dată-de două ori în viață și comunici despre interese. Cei 6-9 băieți care s-au apropiat de noi să discutăm urmează să iasă, cu excepția unuia, în câteva luni din penitenciar. Ce vor face mai departe?

- Nu știu.
- Nu știu.
- Nu știu.
- Eu am să mă întorc în satul meu și o să încep o afacere cu lacuri. Știu că nu sunt vinovat și că nu am greșit.
- Eu nu știu ce o să fac.

În timpul discuției despre familie, unul dintre băieți a început să plângă.

/

Printre cei 6-9 băieți cu care am vorbit, aflăm după discuție, la ieșirea din penitenciar pe cărarea cu trandafiri roz sădiți tot de ei, sunt și unii care au omorât, și unii care au violat.

Denis: Știți, uneori se întâmplă că bei, te iei la bătaie și întâmplător cel cu care te bați se împiedică de o piatră, cade, își sparge capul și moare.

Îi povestesc cazul unei prietene. Unchiul ei a murit, pentru că mergea pe bicicletă și copilul lui de 3 ani a băgat un băț în roata bicicletei la un moment dat. Unchiul a căzut, și-a spart capul, nu a mers la doctor și în 3 zile a murit.

EXIT

Ești numit condamnat timp de 3 ani, în fiecare zi, înveți, puținii oameni pe care îi vezi din afara penitenciarului și a școlii vor mereu să știe un singur lucru despre tine: cum ai furat, ucis sau violat, te gândești la această greșeală ca greșeală morală, greșeală legală (a ta sau a judecătorilor) sau greșeală de a te fi lăsat prins timp de 3 ani și după ce ieși, frații mai mici vor mâncare, tu nu ai relații, nu te poți angaja pentru, pe lângă rata de șomaj la care suntem expuși cu toții, ai fost condamnat acești 3 ani. Angajatorilor le e frică. Da, sunt și excepții. Unul dintre foștii condamnați, care a lăsat icoane pictate și o mașină mare desenată pe peretele în camera în care am purtat discuția lucrează acum într-o companie de publicitate din Chișinău. Dar pentru mulți condamnarea continuă afară până când repeți ce ai făcut prima dată pentru a fi condamnat din nou.

***

Pe 4 iulie, vom organiza un eveniment TEDx în cadrul penitenciarului de la Lipcani, în care se vor ține discursuri despre managementul carierei, a banilor, crearea relațiilor și comunicării calitative, oportunități de autorealizare și se vor face interviuri individuale de orientare profesională. Pentru că acești 38 de tineri sunt aproape. Aproape să vină aproape de noi. Dacă cineva e interesat să doneze cărți sau materie primă pentru școala profesională, contactați-ne la ospoon.eu@gmail.com.

Va urma.