“Atunci când cuiva îi este negată libertatea practicii sexuale în virtutea unei justificări utilitare, care depinde de preferinţele moraliste ale majorităţii sociale, acestuia îi este  refuzat dreptul să fie tratat în mod egal.”

H. L. A. Hart

Am văzut recent un reportaj despre interzicerea filmelor pornografice în Republica Moldova. Nu au fost publicate cercetări, dezbateri, listă cu opinii şi soluţii, nimic din ce ar putea încadra această decizie într-un policy inquiry.

Propun,  mai întâi, să examinăm noţiunea de pornografie şi evoluţia istorică a acesteia.

Principiul de libertate începe să se dezvolte o dată cu tranziţia de la regimurile tradiţionale de guvernare la cele liberal-democratice. Conştientizarea  puterii deţinute implică din ce în ce mai mult colectivitatea în viaţa politico-socială. Fiecare individ obţine dreptul de a lupta pentru binele propriu, indiferent de normele consuetudinare existente.  Treptat, apar restricţii doar în cazul minorilor şi a persoanelor cu dezechilibru psihic, dependente de alcool sau droguri, care nu sunt  în stare să înţeleagă semnificaţia şi consecinţele comportamentului lor. Libertatea individuală, libertatea de exprimare şi dreptul la opinie devin bazele dezvoltării sociale. “Conflictul de interese şi opinii conduce spre o societate cu indivizi şi instituţii mai bune.”(Mill,1858)

Libertatea individuală este totuşi supravegheată, pentru a nu fi confundată cu anarhia. Mecanismul  care permite societăţii să intervină sau să controleze acţiunile individuale se bazează pe daunele create.  Dauna este un prejudiciu moral/fizic, cauzat de către un individ altui individ şi care poate fi  uşor de demonstrat obiectiv. Din această categorie nu fac parte capriciile şi sentimentalismele, cum ar fi ofensele. Dauna fixează o limită între sfera personală (self-regarding) şi  cea publică (other –regarding). Doar un prejudiciu demonstrat obiectiv poate permite societăţii (other-regarding) să intervina în deciziile şi acţiunile indiviudale (self-regarding).

Din cele menţionate mai sus, reiese că pornografia, în toate formele ei de manifestare (reviste, filme şi cărţi), este o acţiune din sfera self-regarding, care, prin expunerea către public, devine other-regarding.

Cuvântul “pornografie” derivă din limba greacă şi înseamnă “scrierile prostituatelor”. Orice conţinut obscen care provoacă excitare în sens negativ este numit pornografie. Conflictul social apare, însă, în jurul expunerii  pornografiei. Astfel, cei care o consuma, din cauza modelului consuetudinar, regulii nescrise a societatii, sunt constrânşi să opteze pentru interzicerea ei.

În anul 1981, Ronald Dworkin (1931-2013) publică în Oxford Journal of Legal Studies articolul “Is there a right to pornography?”. În cadrul acestuia, el prezintă o viziune din punct de vedere  legislativ şi propune spre analiză două strategii incluse în raportul lui Williams.

Prima strategie e bazată pe scopuri. Chiar dacă consumul de materiale pornografice este nociv pentru societate, interzicerea sau desfiinţarea acestora ar aduce mult mai multe daune. De aceea, propune limitarea pornografiei, interzicerea spectacolelor sexuale live, prezenţa copiilor minori în subiectele pornografice şi restricţionarea comercializării materialelor obscene în locurile publice.

 A doua strategie a lui Williams este bazată pe drepturi.  Chiar dacă pornografia dăunează societăţii, aceasta nu poate fi interzisă sau limitată pentru că este violat dreptul moral al cetăţenilor afectaţi de cenzură. Guvernul  violează acest drept, argumentând că, materialele pornografice sunt dezgustătoare şi degradante. Chiar dacă este adevărat, acesta nu este un motiv plauzibil, demonstrat obiectiv.

Catharine A. MacKinnon (a.n. 1946), în “Only words” este însa de altă parere, categoric contra pornografiei. În viziunea ei pornografia e un act de descriminare şi lezare a dreptului la egalitate, care promovează femeia subordonată bărbatului, menţinând această imagine şi în societate. Ea afirmă că pornografia ajută bărbatul să transforme femeia într-un obiect sexual, care există doar pentru a satisface nevoile sexuale. MacKinnon susţine că economia încurajează filmările  din industria porno. Femeile şi bărbaţii se simt obligaţi să facă parte din industria filmelor pentru adulţi, neţinând cont de adevăratele lor dorinţe şi nerespectând anumite valori.

Înainte de a exprima o atitudine/opinie, poate ar fi mai bine să ne gândim întâi ce anume e moral sau imoral? Libertatea de exprimare şi varietatea de idei care există în comunicarea umană conduc spre o dezvoltare socială. Astfel, de ce tindem să credem că odată cu interzicerea pornografiei, societatea va deveni mai morală? Cine, de fapt, decide ce anume e moral şi ce nu e?

 Moralitatea şi conduita în societate sunt alegeri individuale, facute în mod conştient şi raţional.

Când mă gândesc la cazul Republicii Moldova, apare o stranie senzaţie de déjà vu. E o ţară în care este schimbată chiar şi definiţia pornografiei, aceasta presupunând toate materialele obscene, indiferent de scopul lor. Filmele pornografice, spectacolele cu conţinut sexual, până şi cărţile de educaţie sexuală sunt interzise, iar Cineva tot continuă să decidă ce e moral pentru o comunitate întreagă. Prin urmare, putem afirma că nu există, de fapt, o autodezvoltare. Societatea ajunge la un compromis, iar principiul libertăţii îşi pierde valoarea, forţând societatea să trăiască în iluzia democraţiei (iluzia că schimbarea regimului de guvernare a rezolvat problema libertăţii individuale).

Surse:

Catherine A. MacKinnon – “Only words”

C.Mackinnon, R.Dworkin – “Pornography, an exchange”

J.S.  Mill – “On liberty”

R.Dworkin – “Is there a right to pornography?”

Imagini:  HYPERLINK “http://www.google.com/”www.google.com

A argumenta în favoarea discriminării pozitive înseamna a asuma că abilitățile femeilor din Moldova sunt mai mici decat ale barbaților, discriminarea pozitiva fiind o recunoaștere a acestui fapt. Aceasta nu este o soluție argumentată de injustiție istorică față de femei, mai mult ca atât este un mediu prielnic pentru întărirea stereotipurilor.

Noi toți (mai mult sau mai puțin) ne dorim egalitatea de gen , dar ce a fost făcut pentru aceasta? Chiar dacă la nivel de lege egalitatea între sexe este garantată de anumite norme, o analiză în timp real ne va demonstra că nu e chiar așa , atunci … Ce facem noi?

Poziția fiecărui individ e diferită față de acest subiect, cert este că femeile au puterea să se afirme, au cunoștințe, tacticism și intuiție. Le lipsește ceva? Eu zic că nu și, tocmai din acest motiv, nu văd de ce ar trebui discriminate.

În viziunea noastră, problema cheie a învățământului superior este capacitatea redusă a acestuia de a asigura piaţa muncii cu cadre înalt calificate şi competitive. Conform practicii internaționale, principalele criterii de apreciere a performanței învățământului superior sunt: 1. rata de inserţie a absolvenţilor în câmpul muncii conform specializării și 2. gradul de satisfacţie a companiilor (1)  (indicator de percepţie). Actualmente, conform datelor MMPSF, 32% din tineri nu lucrează conform calificării.

Problema capacităţii reduse de asigurare a pieţei muncii cu cadre înalt calificate şi competitive este demonstrată prin semnalele care vin atât din partea agenților economici, cât şi de argumente care vin din partea studenţilor (absolvenţilor). Astfel:

* În sectorul economic, 68,1% din companii menţionează decalajul mare dintre cunoştinţele profesionale ale tinerilor specialişti şi cele solicitate de organizaţie (2);

* 40% din absolvenţii care au intrat pe piaţa muncii în 2007-2008 susţin că au nevoie de instruire suplimentară la locul de muncă (3);

* Ponderea companiilor moldoveneşti ce identifică nivelul abilităţilor de muncă ca o constrângere majoră aproape s-a triplat din 2007-2009, (a fost de 41,3% companii) ceea ce este mai mult decât media în ţările similare (4);

* În 2010, 17,7% din tinerii de 15-29 de ani au migrat peste hotarele țării (5);

* În cadrul promoției din 2009, din 26,6 mii absolvenți s-au angajat în câmpul muncii doar 3883, timp de un an de zile, rata de ocupare fiind de 14,6% (6);

* Consiliul Consultativ al Ministerului Educației din 26 iulie 2011 constată că proporția lucrătorilor neangajați cu diplome din ciclul terțiar s-a dublat, de la 9% în 2000 până la 18% în 2008 (7);

Recunoscând problemele sistemului superior de învăţământ, în special capacitatea redusă de a forma cadre înalt calificate şi competitive, slaba inserţie profesională a absolvenţilor, nu putem totuşi atribui toată responsabilitatea doar pe seama acestuia. Problema ţine şi de sistemul economic, în special numărul redus de locuri de muncă atractive și oferta salarială mică. De asemenea, există dificultăţi ale sistemului economic legate atât de agenţii economici publici şi privaţi, cât şi de ministerele de resort, care trebuie să răspundă la următoarele întrebări ce ţin de sistemul educaţional:

* ce vrea economia şi cât vrea?

* care sunt direcţiile de dezvoltare economică a RM?

* unde sunt investitorii despre care se vorbeşte atât de mult?

Faptul că întrebările de acest gen nu ajung de la lumea afacerilor la procesul de învăţământ demonstrează că nu a fost creat un mecanism eficient de interacţiune dintre agenţii economici şi sistemul educaţional. Dacă tinerii noştri absolvenţi, atât ai şcolilor de cultură generală, cât şi ai universităţilor, se integrează rapid în societatea europeană, americană, atunci probabil că şcoala noastră naţională nu e chiar atât de rea sau este chiar destul de bună. Problemele sistemului educaţional sunt legate de modul de funcţionare a sistemului şi nu de elevi, studenți. Acestea sunt legate în special de modalitatea de angajare a cadrelor de conducere, inexistența sistemelor de evaluare externă a calităţii, modalitatea de finanţare a instituţiilor de învățământ, sistemul de management bazat pe proces şi nu pe performanţe, dificultăţile legate de revizuirea curricumului şi materialelor de suport, infrastructurile masive care necesită cheltuieli excesiv de mari pentru întreţinere, dificultăţi de comunicare eficientă cu agenții economici pentru asigurarea practicii de producţie a studenţilor şi elevilor etc. …

În cadrul sistemului universitar, politica defectuoasă a statului se manifestă prin:

* neverificarea calităţii, nestimularea calităţii şi nesancţionarea lipsei de calitate din partea autorităților. De aici avem şi fenomenul „fabricii de diplome”;

* mecanism de finanţare a universităţilor: se finanţează nu studentul, ci instituţiile;

* sistemul de alegere/numire a managerilor universitari, care nu permite alternanța la conducerea universităților.

În viziunea noastră, un sistem universitar eficient ar trebui să urmeze 3 principii de bază:

1. Asigurarea sinergiei dintre Instituțiile de Învăţământ Superior (IÎS) şi Agenţii Economici, astfel încât oferta educaţională să corespundă cantitativ, calitativ şi structural necesarului de forţă de muncă.

* În acest sens, trebuie să construim un sistem educaţional receptiv, flexibil, adaptabil, care poate satisface cerinţele economiei naţionale, subordonat intereselor economiei naționale, adică un sistem construit după principiul „cererea naşte oferta”. Astfel, economia formulează clar cerinţele, necesităţile, obiectivele, iar sistemul educațional răspunde necesităţilor (cantitate, calitate, competenţe). Trebuie să avem un sistem educaţional, capabil de a se schimba rapid, de la un an la altul, reieşind din specificul economiei ţării. Suntem obligaţi să fim receptivi la situaţia economică din ţară, dar şi din afara ţării.

* Pe de altă parte, sistemul universitar nu trebuie să fie o anexă a pieţei muncii, adică oferta educaţională trebuie şi ea să genereze cererea pe piața muncii. Prin sporirea calităţii sistemului educaţional, capitalul uman format în sistemul universitar va dispune de abilităţi antreprenoriale, competenţe digitale, competenţe lingvistice şi abilităţi de comunicare, adică forţa de muncă formată va fi competitivă. Astfel forţa de muncă de calitate înaltă va stimula apariţia şi oferta de locuri de muncă, fie prin investiţii din afară, fie prin iniţiativa proprie.

Totodată, investirea în capitalul uman, promovează şi principiul de menţinere a accesului cât mai larg la educaţie pentru întreaga populaţie. În aceeași ordine de idei se înscrie şi promovarea unui învăţământ de masă în paralel cu cel de elită.

2. Asigurarea unei relaţii eficiente dintre instituțiile de învăţământ superior şi sectorul de cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI), astfel încât acestea să funcţioneze ca 2 părţi indivizibile, prin facilitarea cooperării dintre universităţi, agenţi economici şi instituțiile de cercetare, dezvoltare şi inovare. Astfel,

* Trebuie să creăm condiţii pentru valorificarea potenţialului ştiinţific şi inovator al studenţilor şi a cadrelor didactice, oferindu-le acestora posibilitatea urmării unei cariere ştiinţifice. Aceasta presupune că treptat universităţile vor deveni instituţii-cheie în sectorul CDI.

* Trebuie să creăm condiţii pentru a promova cooperarea directă dintre agenți economici şi universităţi în sectorul CDI, astfel încât sectorul privat să fie interesat să finanţeze o parte din programele ştiinţifice. Aceasta presupune crearea unor centre de cercetare în cadrul universităților, care ar oferi produse competitive.

3. Asigurarea creşterii gradului de internaţionalizare a învăţământului superior, prin sporirea prestigiului pe plan internaţional al instituțiilor de învățământ superior pentru atragerea studenţilor străini.

* Actualmente, din numărul total de studenţi doar 0,6 sunt străini. Faptul că un sistem educaţional este atractiv pentru străini vorbeşte despre ceea că oferta educațională este de bună calitate. Interesul sistemului universitar trebuie să fie îndreptat spre atragerea studenţilor din alte state ale lumii. Prin aceasta universităţile vor câştiga resurse financiare, calitatea procesului educaţional va creşte, interesul pentru schimbul de experiență şi pentru internaţionalizarea curriculei va spori, calitatea cadrelor didactice la fel, va creşte, va spori imaginea ţării.

Pentru a pune bazele unui sistem universitar eficient, este necesar de a institui un sistem de acreditare şi verificare a calităţii, de a modifica modalitatea de finanţare a universităţilor şi de a democratiza sistemul de alegere a managerilor universitari. Aceste măsuri vor reprezenta o primă etapă de reformare a sistemului universitar, după care urmează instituirea unui sistem de corelare dintre cererea pieţei forţei de muncă şi a ofertei educaţionale.

Ce-i de făcut pentru a eficientiza managementul sistemului universitar?

1. Modificarea sistemului de alegere a rectorilor prin instituirea unui sistem democratic. Reieşind din faptul că actualmente în Republica Moldova s-a instituit o oligarhie academică care a monopolizat administrarea IÎS, sistemul actual blochează accesul tinerilor, fiind practic imposibilă alternanţa la conducerea universităţilor. În sistemul actual, rectorii sunt aleşi de către senatele universitare, care reprezintă un grup relativ îngust de persoane (100 persoane), din care fac parte şefii de departamente, șefii de catedre, unii profesori şi câţiva reprezentanți ai studenţilor. În mare parte, aceștia sunt promovaţi în funcţii anume de către rectori, adică unii se susţin pe alţii, formând o castă academică închisă. În Republica Moldova sunt rectori care deţin funcţia respectivă de 20 ani, 18 ani, 11 ani. S-ar putea că anume tot aceştia să fie realeşi şi prin noul sistem propus dar în acest caz ei vor fi mult mai legitimi. Din acest motiv se propune:

a) Alegerea rectorilor prin vot secret de către toate cadrele didactice titulare precum şi reprezentanţii studenţilor.

b) Scrutinul va avea loc după modelul alegerilor prezidenţiale: cu secţii de vot, cabine şi buletine de vot. Tot la urne vor fi chemaţi membrii comunităţii academice şi pentru desemnarea reprezentanţilor în senat, scrutinul pentru organul legislativ al universităţilor fiind organizat înaintea celui dedicat rectorilor. Acest model este inspirat din experiența românească recentă. (8)

2. Crearea Agenţiei de Asigurare a Calităţii. Aceasta va realiza acreditarea şi evaluarea externă a IÎS. Aceasta va aprecia universităţile în baza performanţelor şi va stabili ratingul lor, fapt extrem de important, pentru că încredinţarea comenzii de stat se va face anume la instituţiile care vor înregistra performanţe.

3. Instituirea unui sistem de finanţare a universităţilor transparent, bazat pe criteriul de excelenţă şi centrat pe student. Fiecare universitate va fi finanțată, susținută financiar (subsidiată) în măsura diferită, individuală, inclusiv în funcție de necesitatea statului în specialiștii de profilul produs. Cu alte cuvinte, statul urmează să finanțeze universitățile ce produc specialități critic necesare dar nepopulare (pedagogi, ingineri), în funcție de prioritățile sale de politici, declarate la nivel național în documente de planificare strategică și să nu finanțeze universități ce produc specialiști care se consideră abundenți pe piața forței de muncă.

4. Diversificarea surselor de finanţare a universităţilor prin acordarea dreptului acestora de a fonda întreprinderi şi companii, de a lua împrumuturi bancare şi de a depozita resursele financiare în bănci comerciale, acordarea unor facilităţi fiscale a agenţilor economici care sponsorizează educaţia şi cercetarea.

8 „Alegeri în universități„ articol semnat de Raul Florea în ziarul „Gândul„ 15.11.2011

Set de măsuri îndreptat spre realizarea sinergiei dintre piaţa muncii şi sistemul educaţional:

5. În urma acestor măsuri de sistem, care vor optimiza reţeaua de instituţii (IÎS) şi vor face ordine în acest sistem, se propune intervenţia pieței muncii în politicile educaţionale:

a) promovarea creării unor Comitete Sectoriale pe domenii (organe tripartite: sindicate, patronate şi reprezentanţii ministerelor de resort) care reprezintă un for de discuţii dintre actorii sociali şi sistemul educaţional, care vor elabora standardele ocupaţionale, standarde de pregătire profesională şi definirea calificărilor, formula cerinţele faţă de forţa de muncă, prognozarea

b) instituirea unui cadru legislativ care ar reglementa un sistem de stagii obligatorii, prin stimularea angajatorilor (înlesniri fiscale pentru asigurarea stagiilor studenţilor cât şi stimuli pentru profesori). Altă măsură ar fi: reducerea cotei de asigurări sociale achitate de angajator;

c) prezenţa comunităţii de afaceri în boardurile universitare;

d) creşterea calităţii cadrelor didactice, promovarea profesorilor/practicieni, fie a profesorilor/cercetători.

Set de măsuri îndreptat spre realizarea cooperării dintre universităţi, agenţi economici şi instituțiile de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare.

6. Reformarea sectorului de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (CDI) prin intermediul următoarelor măsuri 9:

a) Reformarea Academiei de Științe ale Moldovei prin instituirea unui for (consiliu) cu rolul de principal actor în domeniul CDI care include în componenţa sa reprezentanţii universităţilor, a institutelor AŞM, agenţi economici, societate civilă etc. Acest organism stabileşte principalele direcţii de dezvoltare a sectorului, adoptă strategia sectorului.

b) Revederea principiului de distribuire a banilor în cercetare. Astfel, va fi nevoie de trecerea treptată de la finanţarea instituţională (fără a o exclude în totalitate) la finanţarea competitivă, inclusiv a programelor de stat. La această competiție în mod obligatoriu trebuie să participe universitățile care au capacitate să facă cercetare;

c) Optimizarea reţelei de instituţii din cadrul AŞM prin: închiderea institutelor de cercetare fără perspectivă şi majorarea finanţării celor performante.

d) Instituirea unei cooperări instituţionale dintre universităţi şi institutele de cercetare, unele pot fi chiar trecute în subordinea IÎS;

e) Promovarea activităţi ştiinţifice a cadrelor didactice prin creşterea salariilor în cazul îmbinării cercetării cu activitatea didactică. De asemenea este important ca pregătirea doctoranzilor să fie trecută integral în competenţa universităţilor.

Imagini: Patricia van Lubeck

Concluzie

Problema cheie a învățământului superior, care constă în capacitatea redusă a acestuia de a asigura piaţa muncii cu cadre înalt calificate şi competitive poate fi rezolvată. Soluţiile propuse mai sus nu sunt de ordin revoluţionar, însă implementarea lor inteligentă, fără excese şi abuzuri, va asigura un salt calitativ considerabil, va contribui la formarea forţei de muncă competitive, la valorificarea deplină a capitalului uman din ţară şi în cele din urmă va contribui la sporirea standardelor de viaţă a cetățenilor Republicii Moldova.

(1) Studiul „Educația și dezvoltarea umană: provocări curente și de perspectivă” elaborat de Institutul de Politici Publice, 2010

(2) „Relaţiile de muncă în Republica Moldova din perspectiva companiilor”,Studiu realizat de PNUD şi Guvernului Belgiei

(3) „Analiza constrângerilor„- studiu realizat de către Expert Grup, 2009

(4) Ibd

(5) Propunerea de politică publică a Ministerului Educației „Consolidarea capacităților de management ale universităților”

(6) IDIS Viitorul, „Sistemul de învățământ superior din Republica Moldova în contextul procesului de la Bologna: 2005- 2011”, Chișinău 2012

(7) Ibidem

(8) „Alegeri în universități”, articol de Raul Florea în ziarul „Gândul”, din 15.11.2011

(9) Aceste propuneri de reformare a sectorului CDI sunt în mare parte inspirate din studiul „Sectorul Cercetare, Dezvoltare și Inovare din Moldova: este oare necesară o reformă”, elaborat de Expert Grup în 2011

De pildă, la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad. În martie anul acesta, Consiliu Național de Etică l-a găsit vinovat de plagiat pe profesorul doctor Liviu Andrei și a cerut darea lui afară (plus sancționarea rectoriței de atunci, Lizica Mihuț). Doar că în martie 2012, Liviu Andrei era prefect al județului Gorj; înainte fusese subprefect și șef al Inspectoratului Școlar Județean. Liviu Andrei, care predă Educație Fizică și Sport, a copiat o lucrare despre „managementul strategic al administraţiei publice şi al proiectelor europene“. Va merge pînă la Haga, zice el, să conteste decizia Consiliului de Etică – printre argumentele aduse fiind faptul că „Strategia instituției prefectului în domeniul calității“ e proprietatea auctorială a Prefecturii Gorj și nu a Teodorei Vătuiu, angajată a prefecturii (care, de altfel, nu a reclamat plagiatul decît în momentul cînd i s-a desfăcut contractul de muncă). Nu-ți trebuie doctorat ca să fii prefect – îți trebuie, însă, un loc de muncă, de preferat călduț, pentru perioadele în care partidul nu ți-e la guvernare.

Căci unde există cerere, se naște și o ofertă. Iar cererea a născut-o însuși sistemul de stat – cerîndu-le funcționarilor publici diplome și hîrțoage în locul cunoașterii obiectului muncii și compensîndu-i, într-un final, timp de mulți ani, cu sporul de doctorat de 15%. Iar după ce s-a născut oferta – masterate și doctorate acoperite de profesori care promiteau un parcurs nedureros și un final fericit pentru că asta-și doreau și cursanții, și universitatea depinzînd de numărul de studenți –, ea a trebuit și întreținută.

Prefectul județului Mureș (și președinte local al PSD), Alexandru Petru Frătean, are două diplome de masterat, una la Universitatea „Petru Maior“ din Tîrgu Mureș, alta la Institutul Național de Administrație (INA). Deși are la activ destule cursuri de formare continuă, prefectul de Vîlcea, Mircea Alexandru Nadolu, absolvent de Mecanică, a vrut sau a trebuit să obțină și un titlu de master, la Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu“ din Sibiu, la peste 50 de ani, pe cînd era secretar al prefecturii. Prefectul Constanței, Bogdan Huțucă, venit în funcție de la Direcția Generală a Finanțelor Publice, are un masterat la Universitatea Danubius și o diplomă de studii postuniversitare la Colegiul Național de Apărare. Prefectul de la Timiș (PSD), Eugen Dogariu, economist de profesie, este din 2001 doctorand la Universitatea de Vest și e din 2006 cadru universitar asociat – după ce în guvernarea Adrian Năstase fusese director al Cabinetului Prefectului și, ulterior, secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor. Ilie Dumitru Haralambie Mitea, prefect al județului Neamț, fost prefect al județului Sibiu, a absolvit un masterat în „Securitate comunitară și terorism“ la Universitatea Bioterra din București și e doctorand (din 2007) la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu“, București. Iar prefectul de Argeș, Cristian Soare, cu o carieră desfășurată la Inspectoratul Teritorial de Muncă și la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, are un masterat în Guvernare Modernă și Dezvoltare Locală la SNSPA și un doctorat în Inginerie Mecanică la Universitatea Pitești.

În mod evident, există linii întregi de predare – subdomenii ale Administrației Publice, de pildă – întreținute prin participarea la programul educațional a feluritelor categorii de funcționari publici, deși instituțiile publice de care aceștia aparțin nu sînt implicate în nici un fel în stabilirea curriculumului sau a standardelor de formare, iar recunoașterea diplomelor e automată. Asta, în același timp în care nu există nici un fel de strategii reale pentru accesul echitabil al copiilor de la țară sau din medii defavorizate la învățămîntul superior și se practică la scară largă ipocrizia „cererii pieței“ în stabilirea finanțării specialităților.

Cum avansează polițiștii în grad

În Ministerul Administrației și Internelor (MAI), lucrurile sînt mult mai simple – funcția creează organul. Șeful Poliției Rutiere Sibiu e doctor (în criminalitate organizată). Șeful Serviciului Ordine Publică din Covasna e și el doctor. Și nu sînt excepții.

Pe 14 iunie 2012, Constantin Gabăr și-a susținut (conform site-ului Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ din București) doctoratul cu tema „Reglementări juridice actuale privind menţinerea ordinei (sic!) publice în România“; în februarie anul acesta, încă doctorandul comisar-șef Gabăr, șeful Poliției Drăgășani, era avansat ca șef al Biroului Urmăriri Penale al Poliției Rîmnicu-Vîlcea. Actualul șef al Poliției Gorj, Viorel Salvador Caragea, e un caz încă și mai interesant: după Școala de Subofițeri de la Cîmpina, a mai făcut două facultăți (conform CV-ului de pe site-ul IPJ Gorj), un master în Bănci-Asigurări și o specializare în domeniul relațiilor internaționale la Institutul Diplomatic Român, iar de cînd e doctorand în Științe Inginerești (din 2006, adică), nu a mai urmat nici un curs de formare organizat de Poliția Română. Între timp, Caragea a fost acuzat de subalterni de abuz în serviciu și violarea corespondenței, cu cinci plîngeri depuse în 2012 și două în 2011.

Subalternul lui Caragea, șef la Ordine Publică în Gorj, Petre Filip, e și el doctor, ca și fostul lui superior, comisarul-șef Constantin Nicolescu, mutat în 2009 la Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Dolj pentru „optimizarea activității“ instituției, demis apoi, în 2010, în urma unei verificări a Corpului de Control al MAI, și numit în mai 2012 adjunct al șefului Inspectoratului General al Poliției Române. Nicolescu este doctor în Științe Economice din 2007 și lector universitar (nu se știe unde) din 2010. Toată conducerea Inspectoratului General al Poliției e formată din deținători de doctorat, fie în Științe Militare și Informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I“ (chestorul principal Petre Tobă), fie în Ordine și Siguranță Națională sau alte specialități la Academia de Poliție (chestor principal Dumitru Pârvu și chestor Vasile Viorel).

Să-i exceptăm pe aceștia din urmă – deși sînt, fără îndoială, modele de reușită în carieră în mediul profesional al polițiștilor –, și să revenim la amănuntele traseului ocupațional al comisarului-șef Caragea. Există un motiv foarte simplu pentru care polițiștii își doresc să devină doctori în științe – în acest fel, sînt exceptați de la urmarea cursurilor de formare continuă, de absolvirea cărora depinde avansarea în grad și ocuparea posturilor, după cum stipulează Ghidul carierei profesionale a polițiștilor și cadrelor militare din MAI. Mai mult decît atît, articolul 14 al aceluiași ghid spune că „Potrivit legislaţiei în vigoare, sînt exceptaţi de la examenul organizat în vederea obţinerii gradului profesional de chestor de poliție comisarii-şefi de poliţie care au dobîndit titlul ştiinţific de doctor în specializările corespunzătoare cerinţei postului“ (inclusiv vastul domeniu al managementului), examenul pe care „doctorii“ nu-l mai au a susține constînd în „a) interviu structurat pe probleme din domeniul securității naționale și ordinii publice; b) lucrare scrisă în specialitatea postului“ (art. 17). Tematicile interviului „se întocmesc de către Direcția formare inițială și continuă, se aprobă de directorul general al DGRU (Direcția Generală de Resurse Umane,n.m.) și se difuzează în unități pînă la data de 1 august a anului în curs, pentru anul următor“. Etc. Pe scurt, un doctorat e, pentru polițiștii de carieră și mai ales pentru comisarii-șefi, o cale de a scurtcircuita mecanismele de avansare profesională clasice – pur și simplu pentru că legislația permite și, în contextul dat, chiar încurajează această practică de eludare a unei formări în meserie controlate dintrăuntrul sistemului. Ar fi profund inutil ca cineva să caute la originalitate aceste lucrări, de vreme ce scopul scrierii lor nici nu-și propune să fie unul de contribuție la cercetarea în domeniu.

Imagini de Stefan Zsaitsits

Să dăm și clasicul exemplu din străinătate. În Marea Britanie, formarea profesională a polițiștilor nu prevede alte mecanisme decît cele generate de autoritatea responsabilă, cu excepția HPDS (High Professional Development Scheme), un program de cinci ani oferit de Poliție în parteneriat cu Warwick Business School, ai cărei absolvenți pot avansa fără să aștepte vacantarea unui post și care nu e deschis inspectorilor și ofițerilor cu grade superioare. Că unul se face doctor în științe nu contează, pur și simplu pentru că specializarea polițiștilor presupune alte competențe decît cele cerute de studiul postuniversitar.

Plagiatele nu contează acum în România pentru că ele sînt parte intrinsecă a sistemului paralel al masteratelor și doctoratelor „nonacademice“ – un sistem generat în defavoarea învățămîntului superior și consumîndu-i acestuia resursele. Unii caută să se blindeze cu titluri, că nu se știe niciodată cînd apare o posibilitate ori o nevoie, iar alții sînt dispuși să le acorde în orice condiții, pentru că astfel își justifică propria existență și întrețin relații. Iar acest cerc vicios – prin care, în subsidiar, se consumă bani publici mult mai eficient de cheltuit pentru asigurarea accesibilității și a unor condiții educaționale egal-decente – nu se combate cu programe anticopiat și nici cu demisii „de onoare“.

Text publicat în Observatorul Cultural, București

Două dosare penale pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă, 16 persoane bănuite, alte câteva zeci aflate în atenţia organelor de drept, 414 telefoane ridicate şi peste 300 de lucrări anulate. Acesta este bilanţul examenelor de bacalaureat din acest an, când, toată lumea recunoaşte, au avut loc cele mai ample acţiuni îndreptate împotriva stârpirii corupţiei.

Încă de la primul examen de bacalaureat din acest an, opinia publică era informată despre mai multe nereguli. Nu mai puţin de 15 profesori au fost nevoiţi să calce pragul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), instituţie care-şi pusese, probabil, în gând să depisteze toate infracţiunile care vor avea loc anul acesta la BAC.

Bac-ul cu două dosare

Monitorizarea examenelor de către CCCEC s-a lăsat într-un final însă cu intentarea doar a două dosare penale. Primul dintre ele, pentru corupere pasivă (art. 324 Cod Penal al R. Moldova). În cadrul acestui dosar, Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei Urmărire Penală a CCCEC, ne-a spus că au fost recunoscute în calitate de bănuiţi 16 persoane, majoritatea fiind profesori.

Celălalt dosar penal a fost deschis pentru trafic de influenţă (art. 326 Cod Penal al R. Moldova). «Esenţa dosarului este că s-au pretins bani de către o persoană, care susţinea că are influenţă asupra unei alte persoane responsabile, şi că în acest fel le va putea asigura elevilor trecerea în sala de examene cu telefoanele mobile, fapt ce îi va ajuta la rezolvarea testelor», ne-a spus Zumbreanu. Acesta susţine că puteau fi deschise mai multe dosare penale, doar că, pentru că ele ar fi fost iniţiate în baza aceluiaşi articol, s-a decis ca, iniţial, toate investigaţiile să se facă în cadrul unui singur dosar penal, iar ulterior, în funcţie de stabilirea vinovaţilor, aceştia să fie cercetaţi într-un dosar penal separat.

În total, în cadrul investigaţiilor, CCCCEC a efectuat percheziţii în 8 centre de BAC, dintre care, în 4 centre, cercetările au avut loc la faţa locului. Zumbreanu a anunţat că, în total, angajaţii CCCEC au depistat şi ridicat 414 telefoane mobile, copiuţe, înscrieri în ciornă în care erau indicaţi elevii, adresele lor de e-mail, numerele de telefoane, clasele unde se susţineau examenele şi chiar locurile lor în sală.

«În 90% din cazuri lucrurile erau similare»

CCCEC ne-a mai informat că au mai fost efectuate 13 percheziţii private, la domiciliile şi la birourile de serviciu ale persoanelor care conform datelor operative au fost implicate în colectarea mijloacelor financiare şi transmiterea rezultatelor. «Ca urmare a efectuării percheziţiilor, au fost depistate persoanele care contribuiau la rezolvarea şi transmiterea testelor. Într-un seif al preşedintelui Asociaţiei Părinteşti au fost depistate 16 mii de lei», ne-a comunicat Zumbreanu.

Cum se alegeau liceele care urmau să fie verificate de către CCCEC? «Am ales liceele după informaţiile care au venit la Centru. Noi nu am mers singuri, din capul nostru. Am fost informaţi prin linia fierbinte sau prin adresa electronică a Centrului», afirmă Zumbreanu. «Am mers în licee doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Înainte de a ne permite autorizarea percheziţiei, judecătorul studia materialele care stau la bază cererii noastre. Dacă veneam şi spuneam: noi credem că acolo este corupţie, el ne spunea: mai întâi verificaţi şi după asta veniţi după autorizaţie», afirmă Zumbreanu, care admite că «dacă s-ar fi făcut cercetări în toate liceele din ţară, în 90% din cazuri lucrurile erau similare».

BAC 2009 vs BAC 2012. Asemănari?

«Noi am mizat că, după prima descindere, lumea o să înţeleagă că situaţia este foarte încordată şi abordarea va fi una foarte seriosă. Dar, impertinenţa cu care s-au continuat acţiunile respective dă dovadă că e nevoie de o schimbare de sistem», crede şeful de direcţie al CCCEC. Acesta admite că au fost încercări din partea celor cercetaţi de «a cădea la pace» cu angajaţii Centrului, dar neagă că aceste lucruri ar fi posibile. «Au fost făcute unele aluzii cu privire la coruperea angajaţilor CCCEC, dat ele au fost stopate din start», este sigur Zumbreanu.

Evenimentele din acest an au amintit de cele din vara lui 2009, când CCCEC zguduia sistemul educaţional după ce reţinea mai mulţi funcţionari ai Ministerului Educaţiei, inclusiv pe Adrian Ghicov, directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare, instituţie abilitată cu  organizarea şi monitorizarea examenelor de BAC, pentru  luare de mită. Peste un an şi jumătate însă, toţi cei despre care CCCEC declara că sunt suficiente probe care să le demonstreze vina, erau declaraţi nevinovaţi de instanţele de judecată. Zumbreanu, care şi atunci era în vâltoarea evenimentelor, a evitat însă să se pronunţe vis-a-vis de cele întâmplate în 2009. «Nu a mai fost o aşa amploare. Este pentru prima dată», s-a rezumat să declare acesta.

300 lucrări anulate

În aşteptarea rezultatelor, marţi, 26 iunie, Comisia Naţională de Examene a decis să anuleze 78 de lucrări, constatându-se că autorii acestora au încălcat regulamentul de desfăşurare a examenelor, pe motiv că asupra lor au fost găsite telefoane mobile.

Totodată, Comisia respectivă a decis anularea a 211 lucrări, la recomandarea comisiilor de evaluare, pe motiv că acestea sunt identice (de la două lucrări identice la unele discipline de examen, până la 28 de lucrări identice la altele), integral sau parţial. În unele dintre aceste lucrări, evaluatorii au găsit, insertate, copiuţe, în cazul altor lucrări, răspunsurile, la unii itemi, erau de la alt profil, sau din testul de la altă clasă (de la cl.IX), sau chiar din testul de anul trecut. Aceşti elevi vor putea susţine examenul în sesiunea de examene 2013.

Ministerul Educaţiei a mai anunţat că până acum, pentru încălcări grave ale metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor, au fost demişi din funcţie 9 Preşedinţi ai Centrelor de Bacalaureat; 2 preşedinţi ai Centrelor de Bacalaureat au primit mustrări aspre; 3 Preşedinţi ai Centrelor de Bacalaureat au primit mustrări aspre şi în calitatea lor de directori de liceu; circa 70 de asistenţi şi 2 secretari ai Centrelor de Bacalaureat au fost demişi. În total, au fost anulate 289 de lucrări de examen.

Liceul «Mihai Viteazul» şi Partidul Democrat

De departe, liceul căruia CCCEC i-a atras o atenţie sporită în acest an a fost «Mihai Viteazul» din Chişinău. Şi CCCEC, dar şi ME s-au pus de acord că acolo au fost depistate cele mai mari nereguli. Deşi CCCEC nu a făcut public numele liceului, ZdG a aflat că anume în seiful preşedintelui Asociaţiei Părinteşti de la «Mihai Viteazul» au fost găsite şi cele 16 mii de lei, destinate coruperii examenelor de BAC. Banii erau înveliţi într-o foaie A4, pe care erau indicate mai multe nume. Din înscrisuri (vezi foto 1), reiese că iniţial pentru examene, la 6 iunie 2012, de la clasa a XII-a D a Liceului «Mihai Viteazul» s-au strâns 19 mii de lei, dintre care au fost cheltuiţi doar 3 mii.

Din înscrisuri, mai desluşim două nume: Fachira şi Ciuxin. De la elevi ai Liceului «Mihai Viteazul» am aflat că este vorba de doi profesori care activează aici, Vera Ciuxin, profesoară de chimie, şi Ana Fachira, profesoară de matematică. Din câte se pare, acestea au fost implicate în colectarea banilor destinaţi coruperii BAC-ului.

Interesant însă este faptul că Nelea Berezovschi este membru PD şi face parte chiar din Consiliul Politic Naţional al PD, alături de alte 273 de persoane. La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, Berezovschi a fost pe locul 12 în lista partidului condus la acea vreme  de Dumitru Diacov. Ea însă a fost exclusă din lista pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, odată ce partidul a fost preluat de Marian Lupu. Precizăm totodată că directorul CCCEC a fost numit în funcţie tot de către Partidul Democrat.

La Liceul «Mihai Viteazul» ni s-a spus că Nelly Berezovschi şi Ana Fachira sunt în concediu, iar Vera Ciuxin va reveni, doar că nimeni nu a putut să ne spună când.

«Nu e bine ce a făcut CCCEC»

«În incinta Liceului Teoretic «Vasile Alecsandri», din Călăraşi, au fost depistate 264 de telefoane mobile», anunţa CCCEC pe 19 iunie. «La noi nu a fost găsit niciun telefon la elevi. Toate telefoanele mobile au fost găsite pe masa din faţa clasei, acolo unde le-am pus înainte de începerea examenului», ne-a spus Galina Untură, directoarea liceului. «Nu s-a făcut nici un proces-verbal şi nu a fost anulată nicio lucrare», ne-a mai spus aceasta. «Eu nu cred că e bine ce au făcut cei de la CCCEC. Se puteau lua altfel de măsuri. Puteau accepta propunerile noastre, făcute de câţiva ani. Copiii să treacă înaintea examenelor prin detectorul de metale. Era cel mai bine. Noi am propus, dar nimeni nu ne aude», a precizat directoarea.

Leonid Guţu, director al Liceului Teoretic Tabani din Briceni de 25 de ani, ne-a spus şi el că descinderile nu au fost binevenite. «Greşeala e însă de sus. Părerea mea e că elevului trebuie să i se dea o carte de teste şi el să se pregătească pe parcursul a 3 ani. Trebuie schimbată sistema de examene. Da, eu am fost pedepsit. Dar ce să fac? Eu, juridic, am fost pedepsit pe bună dreptate, pentru că au fost nişte nereguli, dar ca director, nu sunt vinovat. Totul s-a făcut pe la spatele meu. Eu nu am ştiut de nereguli. Le-au făcut cei din alte licee», s-a apărat Leonid Guţu.

Imagini de Miju Lee

«Important este să se ţină tare»

Între timp, fie că sunt sau nu de acord cu cele făcute de CCCEC, elevi, părinţi, profesori sunt văzuţi zilnic în sala de aşteptare a CCCEC-ului. Acestora, fie le sunt returnate telefoanele, fie sunt audiaţi. Cert este că îţi dai seama din prima că cei de acolo au tangenţă cu BAC-ul. «Nu uita ce-am vorbit acasă. Fii calm», îi spune o mamă unui băiat, care intra, probabil, pentru a fi audiat. Înainte de asta, un grup de 4 tineri vorbeau între ei, în timp ce-şi aşteptau colegul, care şi el, probabil, era audiat: «Important este să se ţină tare. Nu trebuie să cedeze şi totul va fi bine», spune un tânăr. «Cum e anchetatoarea? E dură?», o întreabă un alt tânăr pe o fată, care ieşise afară după discuţiile cu angajaţii CCCEC.

Articol publicat în Ziarul de Gardă

Endemic.

Caz: (realitatea este reflectată prin schimbarea numelor/locurilor/denumirilor)

Şcoala de meserii din Pererâta.

Faceţi cunoştinţă – acesta este Eduard Fiodorovici Catănsus, din 1978 conduce Şcoala Profesională de Meserii din Pererîta (ПТУ), între timp, prin legătura cu Veceslav Nikolaevici, fost deputat la Chişinău, domnul director a reuşit să obţină statutul de tehnicum. Păcat, a venit reforma şi i-au dat denumirea mult prea străină – „Parcă românească nu ştiu cum!”, de Liceu profesional nr. 1 din Pererâta. Ce să-i faci. Răbdăm, da lasă că Eduard Fiodrâci ştie că el e „moldovan, da limba îi moldovnească.”

Directorul Catănsus îşi ia sacoul sur din cuier, telefonul mobil şi iese. „Oare ce o fi făcînd Slavic, bunul coleg de clasă, tare era bine când era deputat” – se gândeşte Eduard Fiodrovici în timp ce descuie maşina de serviciu VAZ 2109 pe care a primit-o în 1999 prin pledoaria colegului cu care mergea acum 50 de ani noaptea la furat porumb de la Kolhoz. „Mâine mă duc la Chişinău să-mi iau BăĂmVău din sărvis” – se gândi directorul care a şi uitat de automobilul iubit din cauza pregătirii pentru vizita ministrului educaţiei. „Şi vor aiştea de la mine?!”

O întrece pe la intersecţie pe Svetlana Vasilievna Chiperi – o doamnă de vârstă nedeterminată între 49 şi 70 de ani, îmbrăcată într-un costum negru procurat anul trecut de la Grand Hall, remarcabilă prin salbele de mărgele cuoscute în tot satul, în spatele cărora abia de se observă lanţul de aur cu cruce primit în dar de la absolvenţii din 2007. Ea este secretar al Liceului şi contabil/profesoară de geografie/şef al secţiei studii prin cumul.

„Mare drac femeia asta!” – se gândi Eduard Fiodorovici care demult ar scăpa de adjunctul său dar nu poate pentru că ea ştie totul ce se petrece în liceu şi asigură rezultate foarte bune la admiterea din fiecare an.

Liceul Profesional din Pererâta este fruntaş printre instituţiile de specialitate din întregul raion. Având asigurate de la buget 90 de locuri pentru trei specialităţi, primeşte anual un milion şase sute de mii lei de la Stat. Eroul nostru şi-a amintit cu durere sufletească câte saune şi câţi cârlani a asigurat acum doi ani când o comisie la Minister a încercat să reducă locurile bugetare şi să introducă plata în baza contractului. „Nu se gândesc deloc la copii! Cine o să lucreze!?”

La Paştile Blăjinilor, la cimitir a vorbit cu Ionel al lui Nikolai Petrovici – „Căpos băitan!”. Ionel a devenit între timp domnul Ceban şi predă la Universitatea Acedemiei de Ştiinţe, face doctoratul în piaţa muncii. Ionel i-a spus lui Eduard Fiodorovici că absolvenţii şcolilor profesionale sunt baza economiei naţionale. Anume ei  lucrează la construcţiile de la Moscova şi transferă miliarde în ţară. Directorul este sigur că face un lucru extrem de important pentru ţară – „Da ei cu controalele lor!”.

Catănsus este mândru că are anual 200 mii lei de la buget pentru reparaţii. L-a costat scump, noroc de vărul nevestei de la Consiliul Raional. Reparaţia o fac elevii, tot ei fac curăţenie, fapt care-i permite directorului să aibă angajaţi câţiva pensionari, primeşte salariu şi mama managerului de insitituţie statală care a decedat acum doi ani – „Dumnezeu s-o ierte!”.

Pentru că „Au făcut aşeia de la Chişinău o lege” – Eduard Fiodorovici încheie un contract cu firma fratelui Svetlanei Vasilievna din Anenii Noi. Svetlana Vasilievna transferă banii, apoi îi aduce lui Eduard Fiodorovici – 130 de mii „Nalic’no”. Domnul Catănsus cumpără de 20 mii var şi vopsea de la baza de materiale de construcţie din Nezavertailovca şi băieţii fac practica de profesionalizare la reparaţii vara.  „Băieţii îs de la ţară, treb să ştie să facă de toate!”.

Cei 360 de elevi sunt hrăniţi de două ori pe zi la cantina liceului. Valentina Pavlovna (soţia directorului) ţine ordine acolo. Anul trecut i-au impus să aibă contracte de achiziţii pentru produse alimentare, de atunci magazinul „Alimentară” proprietatea „Catănsus SRL” merge cam prost. Dar cantina gratuită este un argument definitoriu pentru părinţii din toate colţurile Republicii în alegerea locului de studii pentru odrasle.

„Eh degrabă vine bacalaureatu!” se gândi directorul – „Fiica cea mică tăman termină Dreptu” – bucuria a umplut inima reputatului funcţionar, sesiunea de bacalaureat va asigura excesul cheltuielilor financiare din bugetul familiei pentru media din diploma de facultate – „O să rămână bani şi pentru s-o bag la lucru la procuratură”.

Imagini de Stefan Zsaitsits

Eduard Catănsus îşi aminteşte cum în 2003 a fost numit membru în comisia cu privire la refomarea învăţământului mediu de specialitate. Ţine minte cum la întâlnirea cu nişte deputaţi a spus „Dacă vreţi noi să acceptăm denumirea asta romîno-faşîstă LICEU, apu lăsaţ băieţii să înveţe trei ani şi la al patrulea să dea bac-ul!” – importanţa propriului geniu pedagogic jertvit în numele remitenţelor a scurs o lacrimă pe bolfa dreaptă a directorului. Amintirea „Fetişcana şeea care spune că învăţământul profesional trebuie redus la un an, iar obiectele generaliste trebuie excluse” a readus prin efectul de domino gustul victoriei – „Da şi omul muncii nu trebu să şie diştept!?” – fraza care avea să-i aducă în 2004 din mâinile preşedintelui ordinul Republicii!

Cotind spre strada pe care locuia, Eduard Fiodorovici şi-a amintit că trebuie să facă ceva să găsească profesoară de limbă şi literatură. Lenuţa – proaspătă absolventă a Universităţii Pedagogice de Stat a scris cerere de demisie – „Năzbâtioasă fata asta! Mai întâi o scris pe uşă limbă română – parcă nu ştie constituţia, pe urmă o spus că elevii sunt needucaţi, că de la dânşii pute, că vin beţi la lecţii, că înjură, fac murdărie, scriu pe bănci, scuipă pe pereţi – de parcă nu tot ei vor face curat şi vor vopsi mobila şi pereţii?” îşi zice directorul satisfăcut de calitatea curăţeniei făcute în ajunul vizitei ministrului de către elevii care vor veni mâine în cămaşe albe şi cravate la lecţii – Edurad Fiodorovici a mai revăzut o dată în gând lista celor care au primit dispoziţia să stea mâine acasă – „Îs răi, da lucrează bine la reparaţii şi dacă îi dau afară o să-mi reducă locurile bugetare!”.

Scenariul este gata, ministrul educaţiei va fi servit mâine cu cele mai bune tradiţii ale satelor potiomkiene, Liceul va primi laude, iar directorul poate pupă un premiu.

Aveţi greţuri? Trăim într-o ţară de rahatt? Aşa este. Ficţiunea pe care am prezentat-o mai sus doare, pentru că prezintă realitatea numai parţial. Tinerii pedagogi fug din şcoli şi licee după doar un an sau jumătate. Şcolile şi liceele produc gopnici. Gopnici care devin ulterior jurişti şi medici. 

Pentru că are costuri electorale, statul (politicienii) nu reduc numărul de locuri bugetare la cererea de piaţă. Ca să poată trăi bine Eduard Fiodorovici, la Liceele Profesionale se învaţă patru ani. Apoi absolvenţii merg la „zarabotkă” şi în două luni învaţă cu adevărat profesia. Oameni cu bacalaureat şi IQ între 50 şi 50 ajung la facultăţi şi la lucru în străinătate, contribuind enorm la imaginea ţării unde oamenii cu 12 clase nu ştiu diferenţa între continent şi parte a lumii. 

O soluţie? Concurs naţional an de an pentru profesori, cu teste automatizate, nu foarte complicate, la nivelul bacalaureatului, nu mai mult. Sistem care este aplicat cu succes în România. Dar pentru asta e nevoie de voinţă politică, ea lipseşte. Aşa statul, prin lipsă de orice fel de voinţă, corupe orice urme de calitate în educaţia moldovenească.

Imagine de Stefan Zsaitsits

Cum ai ajuns să activezi ca intermediar?

Totul a început cu examenul de la matematică. Colegii au observat că sunt mai shustrii și mi-au propus să rezolv problema cu examenul. Astfel am înțeles sistemul, am făcut cunoștință cu alți intermediari și am învățat totul pe parcurs.

Cât câștigi? Care e tariful pentru note?

10%-15% din plată; tariful e foarte simplu: 500 de lei – nota 5, 600 de lei – nota 6, 700 de lei – nota 7 ș.a.m.d. Deși depinde și de profesori, unii sunt mai scumpi. Majoritatea studenților care plătesc vor note de 6-7. Rar vrea cineva 10, doar câte unul-doi din fiecare facultate pe an. Și atunci plătesc diferența dintre nota lor și nota pe care o doresc.

Cei care au în mod normal 10 învață, dar nivelul de studii și cunoștințe scade oricum prin comparație… Din cauza celor care plătesc, studenții care învață nu au concurență… și e un fel de relax.

Câți studenți „ajuți” anual?

200. De la facultățile de drept, business și administrare, finanțe. Dar alți intermediari lucrează mai mult și au și câte 1000 de studenți pe an.

Îți place ceea ce faci?

În linii generale… nu.

De ce?

Folosesc puterea și relațiile pentru a oferi studenților ceva ce nu le aparține. Metoda este ilegală, imorală. Vrei să trăiești cinstit, dar nu poți.

Câți intermediari cunoști în universitatea ta?

1 persoana anul III

3 persoane anul II

2 persoane anul I

La catedra de contabilitate sunt 2 persoane; ele dețin monopolul, sunt vreo 2 de la drept, dar acolo sunt mulți studenți și mă implic și eu.

Sunt și intermediari care activează de 7 ani.

Cum ai soluționa problema corupției în învățământ?

Și cei de sus iau mită, nu numai profesorii. Au acoperire, nu se tem de nimic, aici e cam greu.

Dacă ar fi prins un decan cu mita, s-ar opri totul, dar numai pentru un timp. Țin minte că anul trecut a fost prins un prof cu mita și atunci cam toți se temeau. Sunt și catedre la care nu se dă și nu se ia mită deloc, pentru că decanul este foarte dur.

În general, cred că ar trebui să fie înlăturați intermediarii, apoi și mass-media ar trebui sa faca gălăgie, salariile profesorilor ar trebui să fie mai mari.

Nu te temi să fii prins?

Este oleacă de teamă, dar mi-au spus că în caz de sunt prins, să tac, să nu zic nimc, profii sunt mai deștepți și se vor descurca.

A fost un caz într-un an când intermediarul a trebuit să plătească colaboratorilor CCCEC, un an a lucrat gratis.

Mai sunt profesori mai principiali, care nu acceptă mită. În cazurile acestea, studenții merg la șeful de catedră atunci când profesorul absentează și se descurcă cu el.

Care e cea mai puțin coruptă facultate? 

Cea mai puțin coruptă facultate e cibernetica. Cei care merg la cibernetică se duc acolo să învețe.

Avem 7 ani. Aruncăm o privire în caietul vecinului la primul test de matematică.

Avem 11 ani. Ne dăm seama că vecinul nu e mai deștept și ne scriem fițuica de acasă. Examenul de clasa a 4-a.

Avem 15 ani. Ne punem iPhone-ul sub masă sau fițuica (шпаргалка) în sutien și scriem examenul de capacitate la limbă română, pentru că nu știm unde se pune virgula, ce cuvinte se scriu cu e și ce cuvinte se scriu cu i, nu știm diferența dintre un adverb și un adjectiv, cum se face o cerere și cu atât mai mult o analiză a ce citim (nu prea avem timp să citim, suntem ocupați pe Facebook). La ce o să ne folosească?

La 16 ani ne facem blog (importă să ai ce spune da dacă nu se primește să pui o virgulă s-au sensul unui cuvânt corect, sînt detalii).

La 18 ani strângem cu toată clasa bani pentru un telefon mobil pentru profesoara care va asista la BAC. Ca să ne dea voie să copiem, că nu am avut timp să învățăm. Și cui îi trebuie să învețe tot ce se face-n școală?

La 20 de ani strângem cu toată grupa bani pentru o vacanță în Antalya pentru profă, să ne treacă pe toți examenul.

La 21 de ani ne ducem singuri și îi plasăm 800 de lei în matriculă profesorului ca să ne pună nota 8. El ne pune 7. Noi ne revoltăm. El ne dă 100 de lei rest.

La 22 de ani vrem salarii de 600 de euro. Nu prea știm să facem nimic și nici măcar nu prea știm nimic, dar cu 3 000 de lei nu trăiești!

Imagini de Stefan Zsaitsits

Din cele 3 opțiuni pe care le au studenții (dar și elevii!) – 1. de a învăța 2. de a copia pentru o notă mai mare (demonstrând și profesorului că știu mai mult decât cunosc ei de fapt) 3. de a mitui pentru a obține o notă mai mare, statisticile realizate până acum*, dar și zvonurile și poveștile urbane sugerează că mai mult de jumătate dintre studenți preferă ultimele 2 opțiuni celei de a învăța.  Iar dacă (,) copiezi o dată la un test, asta nu te va ajuta să treci și de următorul test, decât dacă copiezi din nou (iar de data asta nu îți mai pare copiatul imoral). La a doua, la a treia copiere, ne pierdem sentimentul de vinovăție și respectiv și simțul responsabilității. Până pierdem noțiunea de bine și de rău.** Până a-i înșela pe ceilalți și respectiv, cu tot patetismul expresiei, și pe noi înșine, devine un mod de viață.

//Cu ce idei ieșim din templul înțelepciunii?/

Standardele societății moldovenești.

1. Nu trebuie să muncești ca să obții rezultate (a. poți să faci lucrurile pe jumătate (sau să nu le faci, dar să zici că le-ai făcut) b. poți fura c. te poți mărita) și asta în mod constant

2. Poți oricând să încalci regulile dacă nu te vede nimeni

3. În caz că te vede cineva, poate fi convins și el/ea să încalce regulile.

4. Nu există reguli

5. Reguli?

6. Nu contează ce știi, contează pe cine știi

7. Dar chiar dacă știi pe cineva și te angajezi, cu 3 000 de lei nu poți trăi în Moldova. Deci Moldova e țară de rahat.

Ajungând la concluzia 7, decizi să pleci din această țară de rahat într-una care te va aprecia la justa valoare. Ce descoperi acolo? Că trebuie să muncești ca să poți supraviețui. Ca să ai un trai decent, trebuie să muncești și mai mult. Ca să ai un nivel de trai bun, trebuie să muncești și să și fi muncit și mai mult. Și da, contează și pe cine știi (și acest lucru te enervează, că uite acasă rectorul era cumătru, iar șeful – nan), dar dacă șeful va vedea că chatul îți ocupă jumătate din timpul de serviciu, cu tot cu marile tale relații vei fi dat afară.  Că trebuie să dai și mai ales să ai ce da.

//Prin universitate, ne luăm licența de a manipula și de a încălca orice normă morală, regulă și lege. Ne luăm licența de a ne preface. /

XАЛТУРА

sau conștiința de sine. Ne prefacem că învățăm, ne prefacem că scriem un examen independent, profesorul se preface că nu vede că noi nu scriem un examen individual, apoi se preface că ne pune o notă care ne reflectă cunoștințele. Ne prefacem că învățăm la școală zi de zi, apoi la facultate zi de zi, apoi că lucrăm la birou zi de zi. Ne prefacem că învățăm, apoi ne prefacem că lucrăm. Ne prefacem că citim, ne prefacem că ne este interesantă discuția pe care o purtăm, ne prefacem că ne place ceea ce facem, ne prefacem că putem să ne permitem să mâncăm la restaurante scumpe, să conducem mașini din ultimul model, să vorbim la ultimul model de iPhone (pe care îl folosim doar pentru Facebook și fotografii cu noi cu breton, fără breton, cu ceaiul de la Tucano sau cu croissantul de la Delice) și să dansăm în cluburi glamour, ne prefacem că știm despre ce vorbim, chiar dacă nu am verificat niciodată informația și doar am auzit-o la o bere de la un tip pe care nu ținem minte cum îl cheamă sau n-am auzit-o niciodată, dar suntem gata să scriem o teză de licență la temă (sau o postare pe blog), ne prefacem că ne pasă de ce se întâmplă în societate și ne revoltăm și scriem statusuri pe facebook,

dar nu facem nimic, pentru că nu știm să facem nimic. Și pentru că e prea greu să învățăm să facem ceva. Sau prea târziu? Sau poate nu scriem doar statusuri pe facebook, poate că într-adevăr facem ceva, numai că nu știm ce facem. Nu prea am învățat, nu prea ne-am uitat la ce au făcut alții înaintea noastră și la cum au soluționat ei acelelași probleme. Să mai inventăm bicicleta? Mai bine mergem pe jos. Deși e și asta cam obositor. E mai ușor să ne prefacem că facem.

Minciuna balcanică vs ordinea nordică. Mituri și mituiri

Nu ne e corupția, șiretlicul și lingușirea, asociate cu imaginea stereotipică a comerciantului turc din evul mediu și în consecință cu spiritul balcanic, în sângele nostru (iar asta înseamnă că reformele, dar și schimbările noastre individuale de comportament ar putea, de fapt, să schimbe și situația de facto). Putem să ne descurcăm singuri și să muncim și asta o demonstrează adaptarea noastră imediată la rigorile sistemelor din alte părți, cum ar fi școlile britanice (în mod general, elevii și studenții noștri plecați la studii în Marea Britanie sau în SUA învață mult mai mult acolo și nu copiază deloc – încă nu am dat peste cineva care să fi copiat; o singură persoană mi-a spus că, în experiența ei de 4 ani în sistemul scoțian de studii, a observat o dată un coleg, foarte slab de altfel, copiind. Câți colegi a observat copiind acasă nici n-am mai întrebat).

…cum ar fi școlile britanice, unde la examen nu copiază nimeni, pentru că sunt 3 profesori și 3 observatori independenți care te urmăresc (și da, se zice că ei se joacă în timpul examenelor, oprindu-se alături de elevul care cred ei că va pica examenul sau lângă cel care va avea cea mai mare notă – fapt divers și înfricoșător dacă afli asta înainte de examen și supraveghetorul se oprește lângă tine). Unde un eseu plagiat (parțial!) de pe internet poate duce la 1. mustrare aspră 2. discuții tare neplăcute cu profesorul (care se aud de peste perete și la care tu, adică Adolf, nu prea poți să te menții în defensivă) 3. și cu șeful de departament 4. anunț și discurs despre pericolele plagiatului în cadrul adunării/careului întregii școli (dar fără nominalizări directe, gest frumos, deși prin bârfe se află până la urmă ce caz a servit drept pretext pentru discurs). Exact asta i s-a întâmplat fostului meu coleg Adolf Ling, care a copiat un alineat de pe internet despre viziunea paradisiacă dintr-o poezie a lui Pablo Neruda, pentru un eseu la literatura universală. Adolf Ling vine dintr-un sistem comparabil la nivelul corupției în școli și în universități – cel chinezesc. Poate comunismul a fost experiența care a generat, în mod întârziat, proporțiile copiatului la noi: înainte statul fura de la noi, acum furăm noi de la stat.*** Iar în China e un schimb de furturi (aproape servicii). Dar chiar dacă acesta e efectul comunismului sau al democrației disfuncționale sau pur și simplu (complicat!) a lipsei valorilor, important e că, de fapt, noi, adică eu, tu, el, ea, putem să nu copiem. Putem să învățăm. Și se întâmplă ca asta chiar să ne placă. Se întâmplă să ne placă să facem.

De ce ne prefacem? Pe scurt. Cum să devii bogat, popular și (cică) iubit?

I. Cercul vicios nu e o noutate. Salariile mici, lipsa unui sistem meritocratic și bazat pe cumătrism face ca ceea ce înveți într-adevăr să valoreze zero (poate e ok oriunde să ajungi prin relații într-un post pentru care ești pregătit, dar să fii păstrat ca dispecer de taxi, chiar dacă ai probleme de vorbire și respectiv 7  taximetriști pe zi ajung la alte adrese decât cele indicate de clienți, doar pentru că ești nepoata directorului, depășește orice norme. Și respectiv și compania de taxi are de pierdut. 7 clienți pe zi). Politicienii a căror semnătură le aduce 50 000 de euro nu sunt taxați de nimeni. În contrast, fostul președinte al Germaniei Christian Wulff a demisionat pentru că a mers în câteva vacanțe gratis și și-a luat un credit cu dobândă mai mică. În Republica Moldova criminalii ajung să candideze în alegeri locale, ajung în parlament și adoptă legi pentru a asigura bunăstarea societății. Mafioții la fel. La ce bun să înveți, la ce bun să lucrezi, dacă poți ucide și poți fura și poți minți și urca pe scara ierarhică și să devii astfel bogat, popular și iubit. Aici.

- dar un sistem corupt nu poate ține la nesfârșit. Pentru că într-un sistem corupt nu știi cine ești, cât valorezi, cât știi și cât ai. Or transparența e unul dintre principiile fundamentale care trebuie respectate pentru a menține o societate democratică și a o face prosperă. Altfel spus, a defini problema pe care o ai e primul pas spre a o rezolva. Copiind, noi mai creăm o problemă (fiindcă aveam puține) în loc să ne dăm seama unde mai avem de învățat (pentru că după ce ai copiat și ți-ai luat zecele crezi că l-ai meritat cu adevărat; iar dacă nu e zece, te revolți!) și cum putem deveni mai capabili.

II. Să înveți e greu și consumă timp. Și după cum e clar de mai sus, nu prea pare necesar efortul. Să copiezi și să dai mită e mai ușor.

III. Absolutul.

1. Sistemul de învățământ moldovenesc, foarte asemănător celui european continental, este unul foarte absolutist, bazat de momorizare mai mult decât pe creare de abilități și pe analiză și e foarte puțin personalizat.

2. Părinții vor copii eminenți. Profesorii vor elevi eminenți (notele mai mari ar trebui să reflecte o calitate mai bună a predării). Elevii vor să fie eminenți (iar eminent înseamnă să poți obține 95% la examen, la toate testele și la temele pentru acasă, spre deosebire de 78% – 85%, cât trebuie să acumulezi pentru nota maximă, 7, din sistemul de Bacalaureat Internațional, în dependență de rezultatele tuturor elevilor care dau testul în respectivul an). Așteptările sociale vizavi de etichete (note) sunt mult prea mari. Mai puțin îi interesează pe părinți, pe profesori și chiar pe elevi sau studenți ca aceștia să gândească și să acumuleze abilități și cunoștințe. E-ti-che-te.

3. Elevii învață ce nu le place – un argument în plus pentru mai multe obiecte opționale și mai puține obligatorii, atât în liceu (de exemplu din științe exacte, pe lângă matematică, elevul să aleagă doar încă una sau două, dacă vrea să se specializeze în asta; similar pentru științe umaniste, în afara literaturii – Bacalaureatul Internațional e chiar un sistem interesant de cercetat și care combină ideea de cultură generală cu educație specializată și personalizată), cât și la facultate.

IV. Opinia că ceea ce se învață în școli nu e nimic altceva decât învățarea sistemului. Abilitățile de a rezolva probleme sunt adaptabile la sistemul defect de justiție, iar creativitatea și gândirea critică și analitică necesare pentru a dezvolta și inova, respectând regulile de joc, sunt folosite pentru a putea încălca reguli de joc, pentru a avea un mod de viață mai bun și o poziție socială mai înaltă neplătind impozite, făcând atacuri raider sau luând bani mai mulți la negru decât pe hârtie, în cadrul companiei sau prin proiecte ONG-iste.//

/Schimbarea trebuie să înceapă de undeva.

Problema nu e atât să încalci niște reguli de joc cu care nu ești de acord (poți fi pedepsit pentru asta de ceilalți jucători sau poți părăsi benevol jocul); problema e că mituind și copiind, ne mințim pe noi și intrăm într-un joc în care doar ni se pare că putem câștiga (și muncitorii chinezi au adus grâu de pe alte lanuri pe lanul pe care urma să îl vadă Mao Zedong numai pentru a perpetua minciuna că știința marxist-leninist-maoistă este mult mai avansată decât știința agriculturii din vest). La fel, deși URSS înregistra statistic succese remarcabile și îndeplinirea și uneori chiar depășirea planului economic conform Gosplanului, Ion Ababii nu-și mai schimbase de 4 ani pantofii cu care a mers în fiecare zi. Mințindu-ne că știm engleza sau germana sau rusa nu ne va ajuta să traducem într-adevăr o convorbire între un expert german și partenerul moldovean al proiectului care ne-a angajat. Problema e acest prefix al lui facem care ne face să ne oprim la jumătate sau la sfert, dar să punem bifa. „Am îndeplinit planul” nu e nici expresie și nici practică dispărută.

;

/Schimbarea trebuie să înceapă de undeva.

Schimbarea trebuie să înceapă de la gândul că vrem ca țeava să nu înghețe în mijlocul lui ianuarie din cauza că instalatorul nu a respectat adâncimea standardă, vrem ca profesorii să ne inspire, vrem ca drumurile să rămână drepte mai mult de o lună, vrem să citim scriitori care să exprime altfel lucrurile pe care le vedem alături, vrem să mâncăm fructe fără 3 kg de pesticide în ele, vrem să vedem un oraș frumos, în care arhitecții trasează un stil plăcut și logic și comod, care este impus de către autoritățile publice, vrem ca jurnaliștii să nu ne spună că acuș ne integrăm în UE când ei nu cred în asta cel mai tare, analiștii politici să analizeze politici publice, politicienii să realizeze reforme gândite de profesioniști și nu să se învârtă în jurul limbii sau florilor lui Vlad Filat duse mamei, vrem să vedem spectacole bune, vrem ca preoții să fie instanțe morale, chiar dacă suntem sau nu credincioși, vrem să nu ni se provoace hemoragie letală din cauza că ne-a fost atinsă întâmplător aorta abdominală de către medic în timpul intervenției chirurgicale. Vrem să trăim normal. Vrem să trăim frumos. Cel puțin pentru a realiza care e problema, nu vrem să ne prefacem că trăim normal și frumos.

/Deschide manualul. Încearcă să citești.

____________________________________________________

* http://www.culiuc.com/papers/vvalentino_corruption.pdf, pag. 8

** http://www.apa.org/monitor/2011/06/cheat.aspx

*** citat din istoricul Romulus Rusan

Imagine de Stefan Zsaitsits

Am căutat cuvântul corupție în Codul Educației (încă neaprobat) și ne-a fost tare greu să îl găsim. Pe site-ul Ministerului Educației există o rubrică independentă dedicată subiectului prevenirii și combaterii corupției în învățământ. Această rubrică include doar 2 documente: primul este anunțul în Monitorul Oficial din anul 2004 al planului Ministerului de a lupta cu fenomenul corupției, iar al doilea și ultimul document din rubrică reprezintă planul de combatere a corupției în educație pentru anii 2007-2009. Nimic după. În timp ce elevii și studenții continuă să copieze și să mituiască, profesorii continuă să ia mită, părinții continuă să trimită bani din Italia pentru a le asigura un viitor (!?) copiilor prin cumpărarea notelor la examene și a unei diplome de studii superioare. În timp ce cele 2 lifturi ale blocului 7 a facultății de Drept, USM, au costat 200 000 de lei, deci mai mult decât fondul de carte alocat universității timp de 10 ani.

Ne vom concentra în următoarea lună pe tema corupției în educație, trecând ușor de la educație în general la cea mai gravă problemă pe care o învățăm ca normă încă din școală, dar mai ales la universitate. De ce cea mai gravă problemă? Pentru că având un învățământ corupt, perpetuăm dublele standarde și lipsa amețitoare de valori din societate, denigrăm demnitatea umană a tuturor cetățenilor, perpetuăm o economie fără profesioniști, fără servicii calitative, o economie tenebră, un stat slab, incapabil să își facă legile respectate, care nu își poate susține cetățenii și care nu le poate oferi acestora oportunități pentru a-și realiza potențialul. Vom analiza fenomenul, vom afla cum se scrie o teză de licență în 3 minute, vom face un studiu comparativ și vom discuta metodele de combatere a corupției în educație, începând de la studenți și de la profesorii entuziaști.

De ce corupția în educație este punctul de pornire a reformei sistemului și a reformei umane.